AdministratieLocal

Licențe de transport pentru traseele Vaslui – Chircești și Huși – Boțești

Consiliul Județean Vaslui va dezbate un proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii a două licențe de traseu și a tarifelor pentru efectuarea serviciului public de transport de persoane prin curse regulate. Este vorba de traseele Vaslui – Chircești și Huși – Boțești.

Potrivit raportului pentru atribuirea prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul Vaslui”, au fost atribuite un număr de 12 trasee.

„Prin acest proiect de hotărâre se propune atribuirea licențelor pentru 2 dintre cele 7 trasee contestate, pentru care au fost încheiate contractele de delegare a gestiunii serviciului public de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul Vaslui”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre.

În județul Vaslui sunt în total 108 trasee pentru efectuarea serviciului public de transport de persoane prin curse regulate. Începând cu anul 2022 au fost realizate patru licitații, iar la primele trei licitații au fost semnate 85 de contracte. La ultima licitație din luna aprilie au fost contractate 5 trasee, iar pentru 7 trasee sunt contestații.

Pentru celelalte 11 trasee rămase a fost luată decizia ca 7 dintre acestea să fie scoase din planul de transport, deoarece distanțele respective au fost acoperite prin prelungirea unor trasee. De asemenea, pentru 4 trasee va fi organizată o nouă licitație

La data începerii contractului, operatorii de transport rutier prestatori ai serviciului public de transport județean de persoane vor practica tarifele de călătorie stabilite în baza tarifului mediu pe km/loc ofertat în cadrul procedurii de licitație.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button