LocalSocial

Cerere mare, ofertă mică! Peste 1.000 de persoane au participat la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui a organizat în data 10 octombrie 2025 bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Vasluienii au avut de ales dintr-un număr de 231 locuri de muncă, puse la dispoziţie de 36 de firme. La bursă au participat 1.010 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Au fost selectate în vederea încadrării 174 de persoane. 

Acţiunea s-a desfăşurat concomitent la sediul Centrului Județean de Resurse pentru Asistență Educațională – strada Donici nr.2 din Vaslui, la sediul sediul Cantinei de ajutor social Bârlad  str.Stefan Procopiu nr 7 și la sediulul Casei de cultura Alexandru Giugaru, str. Alexandru Giugaru nr.2 din Huşi, începând cu ora 900.

Bursa fost organizată cu scopul de a veni, în egală măsură, atât în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi angajatorilor care nu au avut posibilitatea selecţionării personalului necesar activităţilor din cadrul firmei. Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă fiind gratuită.

Din  cei peste 1000 de agenţi economici din judeţ contactaţi de către AJOFM Vaslui, în vederea identificării cererii de forţă de muncă, au confirmat participarea la bursă 36 care au oferit 231 de locuri de muncă vacante (la Vaslui 19 firme au oferit 144 locuri de munca,  la Bârlad 8 firme – 66 posturi şi la Huşi 9 firme 21 posturi). Dintre acestea 26 se adresează persoanelor cu studii superioare şi 205 persoanelor fără studii superioare.

Printre meseriile cele mai solicitate se numără – pentru persoanele cu studii superioare: inginer căi ferate, drumuri şi poduri, inginer construcţii civile, industriale şi agricole, inginer tehnolog, inginer economist, medic veterinar, inginer zootehnist, logoped, psiholog iar pentru cei fără superioare: tehnician, agent vânzări, casier, bucătar, pizzar, operator fabricare mezeluri, tamplar, mecanic auto, electrician, sudor, fochist, operator confecţioner, femeie de serviciu şi altele.

test

La bursa locurilor de munca organizata anul acesta au participat 1010 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Au fost selectaţi în vederea încadrării un număr de 174 persoane.

În baza protocolului încheiat intre Ministerul Muncii Familiei Tineretului si Solidaritatii Sociale și Ministerul Educaţiei la Bursa locurilor de munca pentru absolvenţi au participat  şi  468 de elevi ai claselor terminale din cadrul a 11 unități de învațământ din judeţ, acţiunea organizata de AJOFM Vaslui oferindu-le viitorilor absolvenţi posibilitatea unui prim contact cu piaţa muncii.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button