LocalSocial

10 Mai este una dintre datele care au contribuit decisiv la construirea României moderne

10 Mai este una dintre datele care au contribuit decisiv la construirea României moderne. Timp de multe decenii, aceasta a fost Ziua Națională a țării și rămâne, și astăzi, un reper important al istoriei noastre.

La 10 mai 1866, Carol I depunea jurământul ca domnitor al Principatelor Unite, deschizând o perioadă de modernizare și consolidare a statului român. Sub conducerea sa au fost puse bazele unor instituții esențiale pentru dezvoltarea României.

Tot de această dată este legată și proclamarea Independenței de stat a României. După votul istoric din Parlament din 9 mai 1877, actul independenței a fost promulgat de Carol I la 10 mai, moment care a consfințit desprinderea definitivă de Imperiul Otoman și afirmarea României ca stat suveran.

La 10 mai 1881, România devenea regat, iar Carol I era încoronat primul rege al țării. A fost un pas important pentru recunoașterea internațională și pentru consolidarea parcursului european al României.

10 Mai este, așadar, o zi despre identitate națională, despre construcția statului român modern și despre oamenii care au contribuit la afirmarea României în Europa.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button