Duminică, 24 mai a.c., Jandarmeria Vaslui, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării evenimentului „Gala Zilelor Culturale”, organizat în municipiul Bârlad.
Manifestările se vor desfășura în intervalul orar 10:00 – 24:00, în zona Palatului Comunal, programul public incluzând o expoziție de autovehicule de epocă „Retromobil” și paradă între orele 10:00 și 20:00, urmată, în intervalul 20:00 – 24:00, de un concert susținut de Anna, Cabron, Anna Lesko și Lupii lui Calancea.
Pentru buna desfășurare a evenimentului și având în vedere numărul mare de participanți prognozat, începând cu ora 10:00, circulația rutieră va fi blocată pe strada Ștefan cel Mare (în dreptul Hotelului Moldova), pe Bulevardul Republicii (în dreptul Hotelului Premier), în sensul giratoriu al străzii Vasile Lupu, precum și la intersecțiile străzilor 1 Decembrie 1918 cu Tudor Pamfile și Bulevardului Republicii cu strada Stroe Belloescu.
Misiunea jandarmilor vasluieni are ca obiective principale menținerea unui climat optim de ordine publică, prevenirea faptelor de natură contravențională și penală, precum și intervenția promptă pentru acordarea de sprijin cetățenilor.
Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță, Jandarmeria Vaslui recomandă publicului participant:
- Să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor privind accesul și deplasarea în zona evenimentului;
- Să manifeste răbdare și un comportament civilizat, în special în intervalul orar 19:00 – 24:00, când se preconizează un aflux mare de persoane;
- Să acorde o atenție sporită supravegherii copiilor pentru a evita pierderea acestora în mulțime;
- Să acorde o atenție deosebită bunurilor personale și să evite expunerea obiectelor de valoare;
- Să apeleze cu încredere la patrulele de jandarmi sau să utilizeze numărul unic de urgență 112 în cazul în care observă situații ce pot pune în pericol siguranța publică.
Jandarmii vasluieni vor fi prezenți pe întreaga durată a manifestărilor pentru a asigura un mediu sigur pentru toți cetățenii care aleg să participe la acest eveniment cultural.
