LocalSocial

Bărbat de 40 de ani, din Negrești, bănuit că și-ar fi incendiat locuința

Polițiștii Compartimentului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Orașului Negrești, au reținut un bărbat din Negrești, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere (prin incendiere).

Poliţiştii Compartimentului Investigații Criminale Negrești au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat de 40 de ani, din Negrești, bănuit că și-ar fi incendiat locuința.

La data de 17 mai 2026, ora 14.00, Poliția Orașului Negrești a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință de pe strada Libertății.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Compartimentului Investigații Criminale Negrești au stabilit că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan cu soția sa, rămas singur în locuință, bărbatul cercetat ar fi incendiat o cameră a locuinței comune. În urma incendiului nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale. Prejudiciul cauzat este estimat la 5.000 de lei, fiind afectați pereții și câteva piese de mobilier.

Bărbatul a fost preluat către un echipaj de ambulanță și internat, nevoluntar, în secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

La data de 25 mai 2026, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Compartimentului Investigații Criminale Negrești au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

În data  de 26 mai 2026, acesta urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri arestării preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanei cercetate.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button