National

Ministerul Sănătății îndeamnă persoanele cu simptome Covid să se testeze în cabinetele medicilor de familie

Medicii de familie au fost de la începutul pandemiei un pion principal în aceste vremuri. Pentru a diminua presiunea pe ambulanțe și DSP-uri, medicii de familie pot testa și trata pacienții infectați cu COVID-19.

În acest context epidemiologic dificil, cu o creștere importantă a numărului de cazuri de infectare cu SARS-COV-2, testarea în cabinetele medicilor de familie reprezintă o soluție pentru accesul facil al pacientului la diagnostic rapid, evaluare și monitorizare. Creșterea numărului de persoane testate de catre medicii de familie va scădea suprasolicitarea serviciilor de ambulanță și a direcțiilor de sănătate publică, unde sunt liste de așteptare lungi”, a declarat Alexandru Rafila.

Testarea pentru populație este gratuită în cele peste 4.000 de cabinete ale medicilor de familie care au încheiat contract cu casele de asigurări de sănătate. Lista acestora este publică și se găsește pe site-urile Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Medicii de familie pot testa atât persoanele înscrise în lista proprie, cât și orice alte persoane cu simptome, cu condiția ca acestea să fie eligibile, la un interval de cel puțin 48 de ore între două testări succesive.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button