Ford România a decis să oprească temporar producția B-Max și în următoarele două luni
Constructorul auto american Ford a decis să oprească temporar producția B-Max timp de cinci zile lucrătoare în luna martie, respectiv trei zile lucrătoare în aprilie, în condițiile în care asamblarea de automobile la fabrica din Craiova este sistată pentru patru zile lucrătoare și în februarie.
„Ford România continuă să își ajusteze volumul de producție în funcție de cererea de pe piață și va opri activitatea în Secția de Operațiuni Vehicule timp de cinci zile în luna martie, respectiv trei zile în luna aprilie. În ceea ce privește Secția de Producție Motoare, nu anticipăm zile fără producție în perioada următoare. Datorită flexibilității sistemelor noastre, putem reacționa în timp util la cererile din piață inclusiv prin majorări de producție”, a declarat Ana-Maria Timiș, purtătorul de cuvânt al Ford România. Ford România a anunțat la începutul acestei luni că are planificate patru zile fără producție de automobile în februarie, pe fondul cererii scăzute. Anul trecut, producția de automobile a fabricii din Craiova a fost oprită pentru aproximativ 35 de zile, în timp ce la motoare producția a fost sistată timp de șapte zile.
Ford produce în prezent la Craiova modelul B-Max și motoare pe benzină EcoBoost de 1,0 litri și 1,5 litri, acesta din urmă echipând modele produse în America de Nord și Asia. Modelul B-Max este produs doar la fabrica din Craiova, asamblarea fiind lansată la jumătatea anului 2012.
Grupul american Ford va transfera de la Köln la Craiova, în 2017, o parte din producția modelului Fiesta, pentru a reduce costurile în contextul pierderilor masive înregistrate de operațiunile europene ale companiei după scăderea puternică a vânzărilor auto de pe continent. Informația a fost publicată luni de ziarul german Bild, care citează surse apropiate Ford. Piața auto locală a înregistrat o creștere de 15,5% în luna ianuarie, comparativ cu aceeași lună din 2013, la 4.797 de unități, în cazul autoturismelor fiind înregistrat un avans similar (15,6%), la 3.855 de unități, potrivit datelor comunicate de APIA. Ford B-Max a fost cel mai exportat model în luna ianuarie, cu 6.308 unități.
Sursa: mediafax.ro