Social

Eliberarea lui Buga stârnește mânie: Mărturii cutremurătoare

Mai mulți părinți ai căror copii au devenit dependenți de etnobotanice după ce au fost ademeniți de dealerii interlopului Marius Buga vorbesc despre drama pe care au trăit-o. Oamenii sunt revoltați și se tem că eliberarea traficanților va reînvia consumul de etnobotanice, diminuat considerabil în urma anihilării celei mai mari rețele de traficanți.
Punerea în libertate a celor trei traficanți de etnobotanice din dosarul „Buga” a stârnit indignare printre mulți vasluieni, mai ales în cazul celor care au dus un adevărat război pentru a-și salva copiii. Părinții nu înțeleg de ce unii dintre cei care și-au recunoscut faptele sunt în arest, în timp ce „capul răutăților” este în libertate. Pentru ei, înțelesul juridic nu are sens în fața dramelor trăite ani la rândul.
Mărturiile părinților care au avut curajul să lase la o parte rușinea și să lupte pentru copiii lor sunt cutremurătoare. Mulți dintre ei au apelat la psihologi, la medici, dar nu în ultimul rând și-au pus speranța că „organele statului” nu vor mai permite traficanților să vândă etnobotanicele „ca la tarabă”.
“Nu poți să descrii în cuvinte ce simți atunci când descoperi că fiica sau fiul tău consumă droguri. Este cumplit și numai un părinte care a trecut printr-o astfel de situație poate înțelege cu adevărat ce este în sufletul tău. M-au încercat la început toate sentimentele, furie, rușine, dar mai ales teama de răul ce îmi pândește copilul. Am lăsat totul deoparte și am intrat în această luptă. De unul singur nu poți, nu ai cum să duci o astfel de luptă pentru că nu ai control”, a povestit un părinte.
Mulți dintre tinerii audiați de procurori și judecători au oferit mărturii cutremurătoare.
„Aveam halucinații, vedeam lucrurile reale distorsionate și ajunsesem să cumpăr aproape zilnic câte un pliculeț cu etnobotanice. Atunci când fumam, mă simțeam altfel, aveam o stare de nepăsare, iar atunci când nu fumam, nu eram în stare să fac nimic, nu aveam chef de viață, eram deprimat, îmi tremura tot corpul și mă gândeam doar cum să fac rost de bani pentru a cumpăra etnobotanie”, a declarat Daniel, unul dintre foștii consumatori.
O fată de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a la o școală din municipiul Vaslui, a declarat: „Eu am tras trei-patru fumuri, iar în următorele minute am amețit, după care am simțit că îmi cad pleoapele, am început să râd mult, parcă fără motiv, iar prietena mea, când fuma etnobotanice, era amețită, euforică, râdea și avea ochii mici și roșii”.
Mulți dintre adolescenți au declarat că aveau puternice stări depresive în perioada în care consumau etnobotanice și de multe ori auzeau voci care îi îndemnau să se arunce de la înălțime, de la fereastră, de pe poduri.

„Vom reveni pentru a corecta Codul Penal”
„Celor care îi apără și îi protejează pe acești criminali pentru a fi în libertate le doresc să aibă parte măcar de o noapte cu copilul lor îndopat de aceste canalii cu etnobotanice sau alte prostii, să-și vadă odraslele delirând sau râzând isteric, așa cum mi-am văzut eu fata, și să nu poată face nimic altceva decât să se roage la Dumnezeu”, a declarat mama unuia dintre minorii căruia colaboratorii lui Buga îi vindeau etnobotanicele chiar la școală.
Deputatul medic Tudor Ciuhodaru spune că reducerea limitelor de pedeapsă pentru traficanții de etnobotanice, prevăzută de noua legislație penală, va avea urmări extrem de grave: «Este inadmisibil ce se întâmplă! Codul Penal asumat de PSD și PDL face tot ceea ce nu s-a închipuit în România: reduce pedepsele și pentru pedofili și pentru cei care comercializează drogurile ușoare. În 2011, am inițiat un proiect de lege pentru interzicerea substanțelor halucinogene, prin care cei care comercializau riscau închisoarea. Legea a trecut, dar au modificat-o și au redus pedepsele. Legea prevedea pedepse inclusiv pentru comercializarea pe internet, lucru care nu s-a mai regăsit în forma finală. Vom reveni pentru a corecta Codul Penal. Pentru zona Vasluiului, care este foarte săracă și susceptibilă pentru un asemenea flagel, consumul de droguri nu poate fi decât letal».

Ce spun procurorii
“Internetul a apărut ca o piață nouă pentru substanțele psihoactive, punând la dispoziția vânzătorilor cu amănuntul posibilitatea de a oferi spre vânzare alternative la drogurile controlate adresate publicului larg. Piața online are implicații pentru răspândirea potențială a noilor substanțe psihoactive, iar monitorizarea ei este un element din ce în ce mai important de identificare a noilor tendințe ale drogurilor. Din conținutul comunicărilor Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri de la Lisabona rezultă că la nivel european sunt supuse controlului și alte plante cu substanțe psihoactive, care nu se regăsesc în prezent în tabelele anexă la convențiile internaționale și, implicit, nici în cele de la Legea 143/2000 și Legea 339/2005. Această lacună legislativă permitea traficanților de droguri să transfere câmpul de operare din statele din care substanțele erau deja interzise pe teritoriul țării noastre, ceea ce avea efecte asupra stării de sănătate a populației și determina creșterea infracționalității. În vederea stopării acestui fenomen și în aplicarea Directivei 98/34/CE și a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului Europei, privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive, Parlamentul României a adoptat Legea 194/2011, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare”, a declarat procurorul Mihaela Iosipescu, șeful Biroului Teritorial Vaslui al DIICOT.

Simona Voicu

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button