Ziaristele din Bârlad, felicitate de primar
Pentru că ziua de 8 Martie pică sâmbătă, primarul Bârladului, Constantin Constantinescu, a felicitat încă de ieri reprezentantele mass-media.
Conform tradiției conferințelor săptămânale de presă organizate joia de edilul Bârladului, Constantin Constantinescu, și ieri a fost anunțată o astfel de acțiune. Numai că, după ce toate camerele de filmat au fost amplasate pe poziții, iar jurnaliștii s-au așezat și s-au pregătit să ia notițe, edilul și-a anunțat adevărata intenție: să ureze reprezentantelor mass-media „La mulți ani!” cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
„Pentru astăzi (ieri – n.r.) am pregătit cinci subiecte. Nu, glumesc. Nu am nimic să vă comunic. Am organizat această conferință de presă ca să le ofer reprezentantelor sexului frumos din mass-media câte o felicitare și un buchet de flori. Pentru că ziua de 8 Martie pică în week-end, am vrut să le urez de pe acum «La mulți ani!»”, a spus Constantinescu.
Gestul său vine la nici o săptămână după ce, la ședința ordinară a Consiliului Local din februarie, care a avut loc chiar în ultima zi a lunii, a oferit câte un buchet de frezii tuturor doamnelor și domnișoarelor din sală, indiferent că sunt consiliere locale, funcționare în primărie sau reprezentante ale mass-media.