National

Ponta spune că salariile bugetarilor nu vor fi tăiate, dar nu poate promite o creștere

Pensiile vor fi indexate anul viitor, posibil cu peste 4%, iar salariile bugetarilor nu vor fi tăiate, fără însă să poată fi avansată la acest moment o promisiune de creștere, a declarat premierul Victor Ponta.

„Salariile nu vor fi tăiate, dar nu pot promite o creștere”, a spus Ponta laRomânia TV. Referindu-se la noua Lege a salarizării unitare, prezentată de către ministrul Muncii în interviul acordat MEDIAFAX, șeful Guvernului a arătat că va susține legea dacă va fi redus decalajul dintre cel mai mare și cel mai mic salariu și a amintit că a propus în acest sens o diferență de 1 la 7 între cele două valori.

Premierul a reluat totodată ideea reducerii acestei diferențe prin introducerea unei taxe de solidaritate asupra veniturilor care depășesc un anumit nivel. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că în 2015 ar putea fi mărită pensia cu cel puțin 4% și cel mult 4,4%, salariul minim va crește la 900 lei din 1 iulie și ar trebui să ajungă la 1.200 în 2016, iar o nouă Lege a salarizării unitare ar putea fi aplicabilă din 2015.

Sursa : mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button