Mândria Școlii “Ștefan cel Mare”
Școala nr. 5 “Ștefan cel Mare” Vaslui se mândrește cu o nouă generație de olimpici. Pentru acest an, gimnaziul vasluian are nouă elevi calificați la faza națională a olimpiadelor școlare. Dintre aceștia, Adelina Muntianu, elevă în clasa a opta, este calificată la două discipline: limbă, comunicare și literatură rom=nă și lingvistică. Ea este îndrumată de profesoara Greta Ciubotaru. Eleva a mai obținut un premiu II la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie, fiind foarte aproape de o calificare la faza națională.
“În spatele acestor rezultate se află o muncă titanică și țin să le mulțumesc dascălilor care m-au sprijinit, în special doamnei profesoare Ciubotaru, care a fost alături de mine. La etapa națională nu plec cu ideea că voi lua un premiu. Contează că am ajuns acolo, unde ne putem considera toți câștigători. Dacă voi lua un premiu, e ca un bonus pentru mine și o confirmare a muncii mele”, ne-a spus Adelina Muntianu. La Olimpiada de limbă, comunicare și literatură română, Școala nr. 5 “Ștefan cel Mare” va fi reprezentată și de Diana Hristea, elevă în clasa a VI-a, pregătită de profesoara Daniela Filipescu. Cristian Negrea, de la clasa a VII-a, s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de biologie, el fiind pregătit de profesoara Ecaterina Bucătaru. La limba italiană, unitatea are două eleve calificate la faza națională. Este vorba despre Roberta Nechita (clasa a VII-a) și Andra Ciobanu (clasa a VIII-a), îndrumate de profesoara Liliana Botez. Ana Maria Acsinte (clasa a V-a) s-a calificat la etapa națională a Concursului transcurricular de lectură și interpretare “Ionel Teodoreanu”, fiind pregătită de profesoara Greta Ciubotaru. Roberta Nechita/Paula Mocanu (clasa a VII-a), Teodora Diaconescu (clasa a V-a) și Ecaterina Zaharia (clasa a VII-a) vor merge la Concursul Național “Terra”. Ele au ca îndrumătoare profesoarele Cristina Ghețeu și Cerasela Darie.
“Rezultatele de la olimpiadă reprezintă o împlinire a eforturilor colegilor mei, a conducerii școlii, a acestor elevi minunați care ne reprezintă an de an în competiții. Este o încununare a eforturilor conjugate a tuturor cadrelor didactice. Avem foarte mulți elevi cu rezultate bune, dar care s-au oprit la faza județeană. Merită toate felicitările, mai ales că ne mândrim cu rezultatele lor”, a declarat Sorin Popoiu, directorul Școlii nr. 5 “Ștefan cel Mare”.
De menționat că elevul Teodor Mititelu (clasa a VI-a) a obținut premiul I la Olimpiada de fizică, însă nu s-a calificat la etapa națională. El este îndrumat de profesoara Elena Bădărău. Alți trei elevi au obținut premiul II la diferite olimpiade, cinci – premiul III, iar alți 30 – mențiuni.
Cristi Lapa