La o zi distanta de retragerea suportului Microsoft pentru Windows XP nu se stie ce masuri vor lua autoritatile fata de problema PC-urilor cu XP din institutiile publice
Microsoft va retrage marti, 8 aprilie, suportul tehnic si de securitate pentru Windows XP, sistem de operare folosit de peste 70% dintre PC-urile institutiilor publice centrale din Romania, fapt care va expune infrastructurile IT si datele populatiei unui risc ridicat de securitate. Marea Britanie si Olanda au semnat recent acorduri de milioane de euro cu Microsoft pentru extinderea cu inca un an a suportului pentru XP. In Romania, Ministerul Comunicatiilor a anuntat ca problema va fi rezolvata inca de luna trecuta prin emiterea unui set de masuri de catre un Comitet tehnico-economic, din care face parte si SRI. La o zi pana la expirarea suportului Microsoft, nu se stie nimic despre cum va fi rezolvata aceasta problema.
Microsoft retrage marti, 8 aprilie 2014, suportul tehnic si de securitate pentru Windows XP, sistem de operare vechi de 12 ani si care este utilizat inca de unul din trei PC-uri din Romania. In lipsa actualizarilor, PC-urile pe care ruleaza acest sistem de operare pot deveni vulnerabile la virusi, spyware si alte programe care afecteaza securitatea si confidentialitatea datelor. Nici programele anti-virus nu vor mai putea oferi protectie completa odata cu expirarea suportului pentru Windows XP.
Problema majora o reprezinta PC-urile din institutiile publice care din cauza vechimii infrastructurii hardware nu suporta migrarea catre sisteme de operare mai noi precum Windows 7 sau 8.
Anuntul Microsoft a fost facut demult si problema popularitatii XP nu este doar in Romania.
- Marea Britanie si Olanda au incheiat acorduri de milioane de euro cu Microsoft pentru extinderea suportului pentru XP
Guvernele din Marea Britanie si Olanda au semnat in aceasta luna acorduri in valoare de milioane de euro cu Microsoft pentru extinderea cu inca 1 an a suportului tehnic si de securitate pentru Windows XP.
Mai exact, Guvernul Marii Britanii a semnat la inceputul acestei luni un acord de 5,5 milioane lire sterline pentru extinderea cu inca un an a suportului tehnic pentru XP in tot sectorul public, potrivit The Telegraph. Un acord similar, in valoare de mai multe milioane de euro, a fost semnat cu Microsoft si de Guvernul Olandei, potrivit DutchNews.nl.
- Ce masuri se vor lua in Romania?
In Romania, Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI) este cel care a gestionat inca din anul 2009 achizitia licentelor Microsoft in institutiile publice centrale.
Statul a platit peste 106,6 milioane lei pe licente Microsoft in 2013, „o parte importanta” fiind licente de Windows XP, sistem de operare lansat in urma cu 12 ani, pentru care Microsoft nu va mai oferi suport tehnic, inclusiv actualizari de securitate, din 8 aprilie 2014, conform datelor comunicate HotNews.ro de Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI) la inceputul lunii noiembrie 2013. HotNews.ro a scris in exclusivitate in data de 6 noiembrie 2013 despre faptul ca Ministerul pentru Societatea Informationala, condus la acea vreme de Dan Nica, negociaza cu Microsoft rezolvarea acestei probleme.
- „Licentele de Windows XP reprezinta o parte importanta a achizitiei pentru ca au fost institutii care aveau calculatoare pe care nu putea rula decat acest sistem. Am luat nota de anuntul Microsoft privind faptul ca din aprilie 2014 nu mai asigura suportul tehnic pentru Windows XP si am numit o comisie alaturi de care am inceput discutii cu Microsoft privind modul in care rezolvam aceasta problema astfel incat insitutiile care au Windows XP pe calculatoarele din dotare sa-si desfasoare activitatea fara probleme. Lipsa de suport inseamna ca ar putea aparea probleme de securitate cibernetica si este un lucru care ne preocupa si suntem intr-un proces de dialog accelerat cu Microsoft pentru a ne asigura ca toate institutiile care folosesc Windows XP nu vor avea probleme de securitate. Maine (n.a joi, 7 noiembrie) ne vom intalni cu conducerea locala a Microsoft si saptamana viitoare cu conducerea Microsoft care raspunde de Europa”, a declarat atunci pentru HotNews.ro ministrul Dan Nica.
STS a recomandat utilizarea de software open-source si inasprirea securitatii IT in institutiile publice, in lipsa unei solutii la problema PC-urilor cu Windows XP
In luna februarie din acest an si Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) a avertizat asupra acestui pericol.
Peste 75% dintre calculatoarele institutiilor publice din Romania care utilizeaza Windows XP nu suporta un sistem de operare superior datorita limitarilor hardware, a anuntat Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) care avertiza asupra riscului de securitate a datelor populatiei prin folosirea acestui sistem de operare, pentru care Microsoft va retrage suportul tehnic si de securitate in 8 aprilie 2014. STS recomanda folosirea de software open-source si inasprirea securitatii IT acolo unde se va folosi in continuare XP.
- Dan Nica: 70% dintre licentele folosite de institutiile publice centrale sunt licente Windows XP
In data de 4 martie 2014, noul ministru al Societatii Informationale, Razvan Cotovelea, a declarat in cadrul audierilor din Comisiile Parlamentare, ca „problema PC-urilor cu Windows XP din institutiile publice este analizata de catre un Comitet tehnico – economic din care face parte si SRI, iar Ministerul va avea in perioada urmatoare un ghid de conformare pentru toate institutiile publice”.
Prezent la aceste audieri din Parlament, Dan Nica, a declarat pentru HotNews.ro ca „din fericire, marii utilizatori de Windows XP care sunt Ministerul de Interne si Ministerul Apararii functioneaza in retele inchise, deci nu vor fi in pericol, dar ca institutiile care functioneaza in retele deschise vor trebui sa adopte un set de masuri de securitate, care va fi elaborat in saptamanile urmatoare de Comitetul din care face parte si SRI”.
In conferinta de predare a mandatului catre Razvan Cotovelea, in data de 6 martie, Dan Nica a dat aceleasi asigurari jurnalistilor care l-au intrebat despre problema XP din institutiile publice.
- „70% dintre licentele din institutiile publice centrale sunt licente de Windows XP. Aceasta-i vestea rea. Vestea buna este ca majoritatea sunt la Ministerul de Interne si Ministerul Apararii care au auditate sistemele si lucreaza ca retele inchise, deci atacurile cibernetic acolo nu exista, sub forma atacurilor clasice. Pot fi alte atacuri, de tip spargeri”, a spus Dan Nica.
Cu aceasta ocazie, Dan Nica a anuntat din nou ca vor fi emise niste masuri de catre Comitetul Tehnico-Economic:
- „Autoritatea nationala in materie de securitate cibernetica este Serviciul Roman de Informatii (SRI). Este singura institutie abilitata sa vorbeasca despre acest lucru si care are specialistii, expertiza, care culegele toate datele si informatiile si poate sa spuna daca sunt probleme si unde.
- Din acest motiv am amintit despre Comitetul tehnico-economic . Saptamana viitoare se va veni pe acest domeniu cu un set de reglementari care sa fie trimis institutiilor pentru toate licentele, nu numai pentru Windows sau Windows XP, utilizate de institutiile publice. De ce? Pentru ca numai in Comitetul tehnico economic puteau fi emise asemenea reglemantari care sa fie obligatorii pentru toate institutiile publice din Romania si doi – pentru ca doar acolo este vicepresedinte – adjunctul directorului SRI pe acest domeniu.
- In cadrul Comitetului am luat demult in discutie si masurile care trebuiesc adoptate (…)Windows XP este doar o mica problema pe care o rezolvam. Problema este mult mai mare si a necesitat o abordare care sa fie una completa. Recomandarile cred ca vor fi publice. Asteptati sedinta comitetului cand vor fi adoptate aceste decizii”, a spus in data de 6 martie Dan Nica.
In cadrul aceluiasi eveniment, detalii au fost oferite jurnalistilor si de Adrian Kalapis, secratrul general din Ministerul pentru Societatea Informationala, care a spus ca in institutiile publice centrale sunt in prezent „144.000 de licente Windows XP si 18.969 licente Windows 8. De asemenea sunt licente de servere, dar aici nu sunt probleme pentru ca toate sunt la nivelul anului 2013″.
Intrebat ulterior de ziaristi care sunt institutiile publice care au aceste licente, Adrian Kalapis a facut trimitere la lista de institutii din Hotararea de Guvern 460/2009.
HotNews.ro a incercat sa afle mai multe detalii privind situatia licentelor din institutiile publice mentionate de Adrian Kalapis, iar raspunsul primit in data de 7 martie a fost urmatorul:
- „Conform contractului de furnizare produse cu nr. RO/41 din data de 03.04.2013, inregistrat la MSI cu nr. 37/30.04.2013 ( subsecvent Acordului-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 , incheiat in baza HG nr. 460/2009 ) cele mai multe licente Microsoft XP au fost achizitionate pentruMinisterul Apararii Nationale (23.904) si pentru Ministerul Afacerilor Interne (43.069)”.
De atunci si pana in prezent, Ministerul pentru Societatea Informationala nu a mai comunicat nimic pe acesta tema.
De celalta parte, pozitia a oficialilor Microsoft Romania pe aceasta tema a fost transmisa catre HotNews.ro inca de la sfarsitul lunii februarie 2014, iar de atunci aceasta nu s-a schimbat:
- „Confirmam ca suportul oferit de Microsoft pentru Windows XP si Office 2003 expira la 8 aprilie 2014, asa cum am comunicat anterior. Asa cum procedam cu toate categoriile de clienti, ne-am manifestat disponibilitatea si suntem gata sa sprijinim Guvernul Romaniei sa migreze infrastructura curenta bazata pe Windows XP si Office 2003 la o infrastructura IT moderna.”
HotNews.ro a adresat vineri, 4 aprilie, catre Ministerul pentru Societatea Informationala intrebari privind stadiul masurilor luate de autoritati in aceasta privinta, dar pana la publicarea acestui articol nu am primit nici un raspuns. Vom reveni cu aceste raspunsuri imediat ce le vom primi.
UPDATE Ministrul pentru Societatea Informationala, Razvan Cotovelea, a declarat luni, 7 aprilie, intr-un interviu pentru Adevarul.ro:
„Planul este sa primim o propunere financiara din partea companiei Microsoft. Dupa ce vom primi in mod formal aceasta solicitare, vom continua discutiile in cadrul guvernului. Vom negocia fara presiunea timpului. Mie mi se pare putin complicat ca pana acum sa nu avem o oferta financiara. Nu se intampla absolut nimic de miercuri! Nu se va intampla absolut nimic. Sunt foarte convins!”, a declarat Cotovelea, ministrul Comunicatiilor, pentru Adevarul.ro.
Intrebat daca depinde statul roman de Microsoft, Cotovelea a declarat: „Nu! Avem solutii de back-up: produse specializate antivirus si solutii de tip open-data. Turcia a mers pe un sistem alternativ. Germania a demonstrat ca poate fi folosit si un sistem Linux”.
Sursa: hotnews.ro