Criza lasă urme adânci în județ: Șomajul bate record după record
Rata șomajului în județul Vaslui a crescut în martie până la 11,52% din forța de muncă activă.
În contextul socio-economic actual, șansele de a-ți găsi un loc de muncă sunt din ce în ce mai mici, iar șomajul începe să atingă cote alarmante. Situația dezastruoasă din județ este consemnată deja în statistici, care arată că, după ce, în februarie, rata șomajului a atins un nivel record de 11,41%, în martie, această valoare a fost depășită fără probleme, cu 0,11 puncte procentuale. Așa se face că Vasluiul este pe primul loc la nivel național în ceea ce privește rata șomajului, cu 11,52% din forța de muncă activă.
Nivelul atins în martie l-a depășit cu 0,5% pe cel înregistrat în martie 2013, iar numărul de șomeri înregistrați a ajuns la 18.320. Proporția celor care nu primesc indemnizație de șomaj a crescut și ea, până la 77,24%, de la 76% în februarie.
“Comparativ cu sfârșitul lunii februarie 2014, când rata șomajului a fost de 11,41%, se constată o creștere a acesteia cu 0,11% la sfârșitul lui martie, datorată faptului că în această lună a crescut numărul șomerilor neindemnizați. În funcție de proveniență, structura șomerilor înregistrați în evidențele instituției noastre se prezintă astfel: 3.850 au domiciliul în mediul urban, iar 14.470 în mediul rural”, ne-a declarat Daniel Olteanu, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).
În încercarea de a mai reduce un pic șomajul, AJOFM organizează, după Paște (25 aprilie), simultan în Vaslui, Bârlad și Huși, Bursa locurilor de muncă.
“Salariații au început acțiunile de contactare a agenților economici, în vederea identificării locurilor de muncă vacante, într-un număr cât mai mare și din diferite domenii de activitate. La acest târg de locuri de muncă sunt așteptate toate persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă, având astfel posibilitatea de a se întâlni direct cu agenții economici. Angajatorii care au locuri de muncă vacante sunt rugați să participe la această bursă. Informații suplimentare privind modul de organizare și desfășurare a acesteia pot fi obținute de la sediul instituției noastre din Vaslui, strada Spiru Haret, nr. 5, unde se depun și ofertele privind locurile de muncă vacante care vor fi oferite în cadrul bursei locurilor de muncă”, a mai spus directorul AJOFM Vaslui.
rosu se voteaza rosu vedem