National

INCREDIBIL, dar ADEVĂRAT! România va avea echipă în Formula 1

Incredibil, dar adevărat! România ar putea da o uriașă lovitură de imagine prin intermediul Formulei 1. O echipă românească va participa din sezonul viitor în „Marele Circ”.

Șefii noii echipe duc tratative ca unul dintre piloți să fie român. În mare secret, un om de afaceri român încearcă să pună pe picioare o echipă de Formula 1 care să participe din sezonul viitor în campionatul FIA. Este vorba despre Ion Bazac, fost ministru al sănătății și patronul firmei Forza Rossa, importatorul Ferrari în România. Ei bine, Forza Rossa va fi și numele noii „squderii” care ar putea primi undă verde pentru „Marele Circ” din sezonul viitor. În acest moment, candidatura teamului Forza Rossa este analizată de forul mondial. „Este adevărat, însă prea multe amănunte nu putem da în acest moment. Așteptăm răspunsul FIA și apoi vom acționa în consecință”, a declarat, pentru „ring”, Bogdan Sonea, marketing manager al firmei Forza Rossa.

Echipă românească, pilot român

Chiar dacă „operațiunile” se derulează în mare secret, se pare că șefii de la Forza Rossa își doresc să coopteze un pilot român, printre cei vizați fiind chiar Robert Vișoiu, tânărul pilot care evoluează în seria GP3, aceasta fiind chiar anticamera Formulei 1. „Ar fi extraordinar să fie o echipă românească în cadrul căreia să evolueze un pilot român. Este un vis, vom vedea”, a comentat Bogdan Sonea.

Un român naturalizat în Germania va conduce

Noua echipă va fi condusă de Colin Kolles, fost director al echipei britanice de F1 Force India și apoi al spaniolilor de la HRT. Kolles, 46 de ani, este numele de împrumut pentru că s-a născut la Timișoara, numele său real fiind Călin Colesnic. „Va fi team-managerul echipei Forza Rossa. Este un cunoscător în domeniu și suntem siguri că își va face treaba profesionist”, spune marketing managerul de la Forza Rossa.

Nu se știe motorizarea

Fiind importatorul bolizilor cu căluțul cabrat pe stemă, Forza Rossa ar putea avea motorizare de la Ferrari. Ei bine, deocamdată, oficialii firmei nu vor să comenteze pe această temă. „Este mult prea devreme să discutăm despre asta. Nu am pus încă lucrurile la punct”, a mai declarat Sonea.

Și Dacia vrea în Formula 1

La finele anului trecut, a apărut pe piață o informație potrivit căreia Dacia ar putea apărea în Formula 1 din 2015. Pentru a intra în „Marele Circ”, șefii uzinei de la Colibași au estimat costuri totale de peste 95 de milioane de euro. În primă instanță, trebuie plătite 25 de milioane de euro organizatorilor, sumă pe care ar urma să o recupereze treptat de-a lungul primului sezon, sub formă de încasări din drepturile de televizare.

„Nu este ușor să intri în Formula 1. Costă foarte mulți bani, dar cu siguranță avantajele de marketing sunt extrem de mari.” – BOGDAN SONEA, marketing manager Forza Rossa

245 de milioane de euro a avut buget echipa de Formula 1 Red Bull în 2011, când a câștigat titlul mondial atât la piloți, cât și la constructori.

Sursa: ziarulring.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button