Blestemul pământului, faza inventarierii
Cei mai mulți primari din județ sunt convinși că nu vor putea respecta termenul de 20 iunie impus de Legea 165/2013 pentru inventarierea terenurilor. La fel și Prefectura, care speră măcar la prelungiri, între timp amenințând edilii cu amenzi.
Pentru primarii vasluieni Legea 165/2013 a căzut ca un adevărat blestem. Inventarierea terenurilor cerută de noul act normativ, operațiune care trebuie finalizată de toate primările din județ până la 20 iunie, se derulează foarte greu. Acesta este motivul pentru care atât prefectul, cât mai ales primarii speră ca termenul limită de aplicare a prevederilor legale să fie prelungit.
Deocamdată, ce poate face prefectura este să organizeze controale peste controale în speranța că edilii vor fi stimulați să rezolve problema. Asta în vreme ce primarii nu fac altceva decât să se plângă că nu au bani pentru plata specialiștilor topografi.
După ce legea a fost promulgată la mijlocul anului trecut, iar termenul inițial de finalizare a inventarierii, 30 decembrie 2013, a fost mutat cu șase luni, autoritățile vasluieni nu își doresc nimic mai mult decât prelungirea prelungirii.
“Eu cel puțin mizez pe faptul că, așa cum s-a prelungit în decembrie, se va prelungi încă o dată în iunie, dar nu știu ce va fi. Probabil, se va hotărî în funcție de stadiul inventarierii la nivel național”, a declarat prefectul Andrei Puică.
Până la această veste bună, Prefectura Vaslui încearcă să mobilizeze primarii, mai ales prin amintirea sancțiunilor pe care le prevede legea, cu mențiunea că amenzile vor veni la domiciliu, și nu la primărie.
“Începând cu 1 aprilie, am organizat cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară o programare a tuturor unităților administrativ-teritoriale, să vedem exact stadiul la care suntem. Acestă acțiune o vom finaliza pe 25 aprilie, urmând să reluăm acțiunea pentru a vedea ce s-a schimbat. Care este situația actuală la nivelul județului se va ști abia la finele lui aprilie. Dar, în funcție de cum va înțelege fiecare să rezolve situația, se vor da și sancțiuni și nu vreau să creadă nimeni că favorizez anumiți primari. Toți vor fi tratați la fel”, a mai spus prefectul.