Încep testările naționale
Peste 14.700 de elevi de clasele a doua, a patra și a șasea din județ sunt așteptați la evaluările naționale, care vor fi susținute în două sesiuni, pe parcursul lunii mai.
La scurt timp după vacanța de Paște, elevii vor intra în febra evaluărilor. Vizați sunt cei din clasele a doua, a patra și a șasea, care în intervalul 6-29 mai, în două sesiuni, vor susține testări la română și matematică. Potrivit calendarului făcut public pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, prima sesiune este programată în perioada 6 – 15 mai, iar a doua, între 20 – 29 mai.
Îm prima sesiune, elevii de clasa a doua vor fi evaluați, pe 6 mai, la română (scris și citit), iar pe 8 mai, la matematică. Evaluarea la clasa a patra are calendarul 13 mai (română) și 14 mai (matematică), iar cea la clasa a șasea, 14 mai (limbă și comunicare) și 15 mai (matematică și științe).
În sesiunea a doua, elevii de clasa a II-a vor fi evaluați pe 20 mai (română – scris și citit) și 22 mai (matematică). Evaluarea celor de clasa a VI-a este programată pe 27 mai (limbă și comunicare) și 28 mai (matematică și științe), iar a celor de clasa a IV-a, pe 28 mai (română) și 29 mai (matematică).
“Prin aceste evaluări se dorește doar verificarea pregătirii elevilor și familiarizarea lor cu examenele, după ce în anul școlar 2012-2013 s-au făcut pilotări ale acestor evaluări. Rezultatele obținute nu se înregistrează în catalogul clasei, dar sunt valorificate la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, consemnarea în portofoliul educațional al elevului, respectiv informarea părinților asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate”, a declarat Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.
La nivel de județ sunt așteptați să participe 14.718 elevi, dintre care 4.707 de clasa a doua, 4.800 de clasa a patra și 5.211 elevi de clasa a șasea.