Sanatate

Paza bună…: Alertă de Ebola

«Cadrele medicale și serviciile de urgență din județ au fost atenționate să raporteze imediat orice suspiciune de febră virală hemoragică dată de virusul Ebola», anunță Direcția de Sănătate Publică Vaslui.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, precum și spitalele și Serviciul de Ambulanță Județean au primit de la centru o avertizare privind Ebola. Acest virus, care provoacă una dintre cele mai îngrozitoare boli din lume, a intrat în atenția medicilor vasluieni după ce o nouă epidemie a izbucnit în Africa de Vest, iar acum riscă să se răspândească în alte zone de pe glob, inclusiv în Europa.

«Cadrele medicale și serviciile de urgență din județ au fost atenționate să raporteze imediat orice suspiciune de febră virală hemoragică dată de virusul Ebola. Colegii noștri de la Serviciul de Ambulanță Județean și de la spitalele din județ trebuie să fie atenți la pacienții care prezintă simptomatologie specifică, mai ales la cei care au călătorit în zone cu risc. Totuși, în țara noastră nu există încă niciun pericol», a declarat Mihaela Topliceanu, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui.

De câteva luni, epidemia de febră virală hemoragică, provocată de virusul Ebola, face ravagii în Africa de Vest, unde până acum s-au înregistrat aproape două sute de cazuri.

Ebola este un virus extrem de contagios, pentru care nu există nici un tratament cunoscut. Virusul a fost identificat pentru prima oară în 1976, în Zair, în apropierea unui râu cu numele Ebola. Virusul se transmite în special prin contactul cu lichidele infectate secretate de corpul bolnavului. 68% dintre toate cazurile de infectare cu Ebola cunoscute până în prezent s-au soldat cu moartea bolnavilor. Este vorba despre peste 1.500 de oameni decedați din 1976, când boala a apărut pentru prima dată.

Perioada de incubație a virusului poate varia de la două la 21 de zile, dar este, în general, de cinci-zece zile. Simptomele sunt variate și apar adesea brusc: febră mare (cel puțin 38,8 grade Celsius), dureri de cap severe, musculare sau abdominale, senzație de epuizare, inflamații în gât, greață, amețeli, sângerări interne și externe. Aceste simptome timpurii sunt ușor confundate cu malaria, febra tifoidă, dizenteria, gripa sau diverse infecții bacteriene. Boala provoacă apoi sângerări la nivelul ochilor, urechilor și nasului, din gură și rect, inflamații ale ochilor, durere în piept, erupții cutanate, convulsii, comă și delir, iar specialiștii spun că pentru contaminare este suficientă o simplă atingere. Majoritatea persoanelor infectate cu Ebola mor în chinuri înfiorătoare.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button