Social

Hoții de coruri: «Fantasia», înfrântă la masa juriului

După șase ediții consecutive câștigate de «Fantasia», juriul Concursului Național de cânt coral de la Craiova a spus stop coralei vasluiene. Deși pe scenă au strălucit, fiind declarate câștigătoare de public și specialiștii prezenți, fetele noastre au fost înfrânte de o jurată-marionetă.

«Fantasia» a făcut senzație și la Concursul național de cânt coral de la Craiova, primind aplauze frenetice de la spectatorii prezenți în sala de spectacole a Filarmonicii Oltenia. Însuși dirijorul Alexandru Iosub a ținut în mod special să le asculte pe elevele profesorului Vasile Negură, care au adus faimă României în Europa.

“Sincer, m-a impresionat corul de la Vaslui. Lucrez cu două coruri profesioniste, iar «Fantasia» a dovedit că poate concura oricând cu asemenea formații. Felicitări fetelor și dirijorului!”, a spus Alexandru Iosub.

Când toată lumea se aștepta ca juriul să acorde premiul I “Fantasiei”, la aflarea rezultatelor s-a creat rumoare în sală. Corala condusă de Vasile Negură și corul “Dolce”, din Slatina, cele mai bune prezente în concurs, au fost descalificate, juriul bătându-și astfel joc de munca lor. În plus, copiii și profesorii însoțitori au trebuit să suporte aproape trei ore de așteptare, din cauza neînțelegerilor dintre membrii juriului.

“Juriul se descalifică printr-o măsură arbitrară, neluând în calcul criteriul valorii și al aprecierii, punând, astfel, la îndoială munca acestor copii, care au făcut eforturi considerabile să ajungă la Craiova. Satisfacția vine de la cei prezenți în sală, care au apreciat prestația coralei”, a declarat mâhnit Vasile Negură.

Juriul nu a contestat valoarea «Fantasiei», susținând că “e cel mai bun cor din țară”, însă a apelat la un truc cu acoperire în regulament, găsind incorectă utilizarea a opt elevi de liceu în loc de șapte, deși la edițiile anterioare ale concursului nu s-a ținut cont de acest aspect. De altfel, în primul rând juriul nu a respectat regulamentul, neavând în componență niciun profesor universitar. În final, tâlharii la drumul mare s-au încăpățânat să promoveze o falsă ierarhie, pe podium urcând coruri cu piese numai bune de adormit copiii, gen “Melc, melc, codobelc”!

La mascarada de la Craiova a asistat și Gabriela Plăcintă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, care a anunțat că va sesiza Ministerul Educației despre cele întâmplate la concurs: “«Fantasia» trebuie să continue. Fetele au fost minunate. Ele sunt câștigătoarele morale ale concursului. Bravo lor!”

Și «Fantasia» va continua, pregătind deja un proiect cu corul «Madrigal», urmând a concerta împreună la începutul lunii septembrie.

Review Overview

User Rating: 4.72 ( 3 votes)

Related Articles

3 Comments

  1. Domnule profesor, noi din sala am vazut altceva. Am vazut un cor de liceu care a concurat cu coruri de gimnazii care da, e drept aveau piese mai usoare pentru ca logic, sunt mai mici si copii corecti. Am vazut cum ati inceput sa zbierati din sala si sa adresati cuvinte jignitoare juriului. Acesta nu a facut decat sa va descopere copii de liceu in cor mai multi decat era maxim acceptat in urma verificarii cnp-ului fiecaruia. D-le profesor, nu stiti sa pierdeti elegant si ati iesit sifonat rau din aceasta afacere. Puteti fi cel mai bun si asta nu o contesta nimeni dar sunteti cel mai buni dintre cei mici. Un om adevarat si de caracter nu isi pune discipolii in posturi penibile si stie cand sa se opreasca. Va urez succes pe viitor in tot ceea ce faceti si aflati ca decizia unui juriu nu e contestabila si ca cei din minister v-au prins in neregula deci puteti reclama tot la ei neregulile 🙂

    1. D-na sau d-ra Alunitza!Sunt convins ca nici macar nu ati avut ocazia sa ascultati programul Coralei Fantasia (erati probabil preocupata de pregatirea prestatiei d-voastra,jalnica,de altfel…)Aveti ocazia acum,cautand link-ul pe care l-am oferit celor doritori de frumos,dar si de dreptate.Rezultatul?Pai e simplu-munca si perseveranta continua a acestor copii pe care nu aveti dreptul sa-i judecati, darmite sa-i jigniti!Opt copii de liceu in loc de sapte inseamna pentru cei lipsiti de simtul valorii si al respectului,in care din pacate va situati si d-voastra, o frauda de neiertat…Pentru o stimabila, utilizarea verbului „a zbiera” nu cumva e prea mult?Era de datoria mea sa-mi exprim stupefactia si nemultumirea,iar inregistrarea pe care o detin si am reascultat-o, imi confirma decenta cu care m-am exprimat,fata de cele intamplate.Voi incerca sa urmaresc evolutiile d-voastra viitoare,peste 2,4,multi ani si sper,cu o evidenta indoiala,ca va voi regasi printre cei pasionati care servesc cu devotament acest gen de muzica. Iar in ceea ce priveste felul in care ma caracterizati,ar fi cazul,pentru o minima decenta,sa scotociti informatii care sa va ofere portretul meu,cat de cat.In rest, numai de bine si timpul,alaturi de bunul D-zeu sa faca curatenie…
      Pentru conformitate,Vasile Negura,dirijorul celor …descalificati

      1. Nu stiti sa pierdeti domnule profesor. Nu va contesta nimeni valoarea am scris si mai sus dar nu stiti cand sa va opriti. Daca eu voi fi prezenta sau nu peste 2 sau 4 ani nu e decat problema mea. Poate si prezenta dumneavoastra descurajeaza miscarea corala prin simplul fapt ca nimeni nu isi mai permite/doreste sa se prezinte la concursul acesta pentru ca se stie ca vine „Bau Bau”-ul din Vaslui care obtine de fiecare data (si da, pe merit) premiul I, descurajand pe oricine altcineva sa participe. Cred ca ar trebui sa realizati cand e capatul chiar daca ati depasit cu mult perioada prestatiilor noastre jalnice. Si da, cred ca ati avut (si dvs. si altii) mai multi copii de liceu decat cei declarati in formatie si nu sunt singura. Acestea sunt discutii inutile in definitiv care chiar nu isi mai au rostul. Numai bine va doresc domnule profesor si dumneavoastra personal si alaturi de copii.

Back to top button