Social
Fără acte înainte de alegeri
Cu circa o lună înainte de alegerile europarlamentare, în județul Vaslui sunt 14.675 de persoane cu drept de vot care nu au actele de identitate valabile. Potrivit Serviciului Public Comunitar Județean pentru Evidența Persoanelor (SPLCP) Vaslui, în ilegalitate sunt și 3.800 de minori care nu au acte de identitate deși au împlinit 14 ani.
«Din totalul de 18.475 de persoane care nu au solicitat punerea în legalitate cu acte de identitate, 4.136 nu s-au prezentat din motive justificate: mutarea la altă adresă, plecarea în străinătate, au făcut obiectul unei măsuri judiciare de reținere sau arestare», ne-a declarat Dorina Rădășanu, comisar șef al SPLCP Vaslui.
Persoanele depistate fără acte de identitate au fost amendate cu peste 46.000 de lei.