“Nu mai avem nicio motivație”
Ionuț Balaur susține că jucătorii de la FC Vaslui mai au o singură preocupare: să nu se accidenteze.
Ionuț Balaur recunoaște că Petrolul a fost mai bună decât FC Vaslui, ploieștenii dând peste o echipă care nu mai are nicio motivație. Jucătorul a menționat că va rămâne la Vaslui până la finalul de sezon.
“Petrolul e o echipă puternică. Am avut un început de partidă destul de bun, primele 15 minute, dar apoi au venit peste noi și au început să atace în forță. Diferența e prea mare, noi nu mai avem nici motivație, nu mai avem pentru ce să luptăm”, a spus Balaur.
Neplătit de luni bune, tânărul fundaș afirmă că este un norocos fiindcă stă la părinți, de la care se mai împrumută în speranța că va recupera sumele restante: “Eu voi juca până la final, din vară vom vedea. La Vaslui nu se poate merge mai departe. Eu, anul acesta, n-am luat niciun salariu, nici în decembrie anul trecut. Trăiesc din ce îmi mai dau ai mei, am mai strâns și eu. Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Până acum am avut evoluții bune mergând la meci în ziua partidei sau cu o zi înainte. Noi sperăm să terminăm campionatul cu bine, să nu ne accidentăm”.