Business

Una caldă și-una rece pentru IMM-uri

Dobânzile pentru creditele acordate firmelor vor continua să scadă, însă nu „spectaculos”, în condițiile în care și bonificațiile la depozite vor continua trendul descrescător, cu dobânzil real negative, apreciază președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), Radu Grațian Ghețea.

„Acum câteva săptămâni a fost o schimbare în piață la dobânzile pentru credite și depozite, s-au mai reașezat. Până în vară vor fi acțiuni mai agresive ale băncilor de prezentare a produselor de creditare pentru firme, bănuiesc că vor urma anumite reașezări ale dobânzilor la credite, unele bănci practică încă dobânzi foarte înalte pentru companii”, a declarat luni Ghețea, care este și președinte executiv CEC Bank, la conferința „Cum pot contribui IMM-urile la relansarea economică a României”. El a arătat că pentru companii există deja credite cu dobânzi scăzute, precum cel în cadrul Fondului Româno-Elvețian, de circa 3,5%-4% sau finanțările din cadrul schemei guvernamentale de garantare cu 50%, unde dobânda este mult mai mică decât la împrumuturile clasice ale băncilor. „IMM-urile se împrumută acum între 3%-4% și 6-7%, văd o reașezare în jos.  Eu cred că trendul dobânzilor la credite va fi descrescător, însă scăderile nu vor fi spectaculoase”, a apreciat Ghețea. În ceea ce privește dobânzile la depozite, care au ajuns real negative, condiții în care clientul ar putea retrage din bancă mai puțini bani decât a plasat, Ghețea a admis că din acest punct de vedere există un dezavantaj pentru clienți.

„Vestea rea este că cei care-și țin banii pot avea dobânzi real negative, vestea bună pentru cei care vor să dezvolte afaceri e că vor primi credite cu dobânzi mai mici, care încep cu 3 și ceva la sută și merg până la 6-7%”, a mai spus Ghețea.  Întrebat dacă și-ar ține economiile în aceste condiții, Ghețea a răspuns afirmativ, precizând că ar păstra banii într-o bancă românească, întrucât sistemul bancar este solid și stabil, situație în care există riscul dobânzilor real negative, dând exemplele sistemelor din Elveția sau Japonia.  „Dar măcar știm că sunt bani puși la un loc sigur. În legătură cu dobânzile se pare că nu prea mai e loc unde să ne gândim că se mai reduc, dar având în vedere că dobânzile de referință, atât cele privind politica monetară dată de Banca Națională, cât și Roborul și Euriborul, dar și politica monetară a Băncii Central Europene, este posibil să avem în continuare reduceri”, a precizat Ghețea.

Sursa: money.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button