300 de bilete de tratament
Mai mult de jumătate dintre pensionarii care au solicitat bilete de tratament pentru seria curentă vor pleca în stațiunile balneare pe 21 mai.
“La seria 7 de bilete de tratament au fost înregistrate 571 de solicitări. Instituției noastre i-au fost repartizate un număr de 300 de bilete, pentru stațiunile: Nicolina, Amara, Pucioasa, Geoagiu Băi, 1 Mai, Olănești, Sărata Monteoru, Sinaia, Sovata, Slănic Moldova, Bălțătești, Bușteni, Govora, Lacu Sărat, Mangalia, Saturn, Techirghiol, Târgu Ocna, Tușnad, Căciulata, Vatra Dornei, Herculane și Băile Felix. Toate persoanele interesate sunt rugate să se adreseze instituției noastre pentru a beneficia de bilete de tratament în această perioadă”, ne-a declarat Loredana Enache, purtător de cuvânt al Casei Teritoriale de Pensii Vaslui.
În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. În situația neridicării biletului de tratament repartizat pe o serie, solicitantul poate obține un alt bilet de tratament doar din categoria celor nevalorificate pentru seria respectivă sau, după caz, pentru o altă serie.