Zilele Școlii “Elena Cuza”
În perioada 21-23 mai, Școala “Elena Cuza” Vaslui organizează o nouă ediție a “Zilelor școlii”. În cele două zile de manifestări se vor derula numeroase acțiuni care de care mai interesante. În prima zi, va avea loc simpozionul “Școala Viitorului”, care are ca temă “Învățarea eficientă, o provocare mereu actuală”. Urmează lansarea revistei “Mirajul Labirintului”, dar și organizarea unor concursuri, urmând ca după-amiază să se realizeze o vizită la mormântul Elenei Cuza de la Solești.
“În aceste zile, încercăm să sărbătorim școala cu tot ceea ce are mai bun. Este un moment de mare bucurie pentru elevii și cadrele didactice de la noi. Dorim să-i evidențiem pe toți cei cu rezultate atât la olimpiade, cât și la concursurile naționale, iar acțiunile noastre sperăm să-i atragă pe elevi, profesori și părinți, prin originalitate și dorința de colaborare”, a declarat Diana Șfaițer, directoarea școlii.
Joi, părinții pot participa la o “Zi a ușilor deschise”, pentru ca ziua de vineri să fie dedicată concursurilor.