Au apărut normele de venit pentru agricultori: Fiscul cel bun
Oamenii satelor vor plăti impozite mai mici în acest an pentru terenul agricol pe care îl lucrează.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vaslui a publicat noile norme de venit care vor fi luate în calcul la stabilirea impozitelor pentru persoanele care desfășoară activități agricole. Unele norme de venit sunt chiar și de peste trei ori mai mici decât cele care au fost în vigoare anul trecut, cum este cazul la cereale, unde norma de venit valabilă în acest an este de 127 de lei, comparativ cu 449 de lei anul trecut.
Impozitul se plătește la unitatea de suprafață pentru ceea ce depășește două hectare, în cazul culturilor de câmp. De exemplu, dacă un fermier are trei hectare de grâu, va plăti impozit pentru un hectar, adică pe ceea ce depășește limita impozabilă. Impozitul este de 16% calculat la norma de 127 de lei, la care se adaugă contribuția la sănătate de 5,5%.
La legumele în câmp, limita neimpozabilă este de 0,5 hectare, iar pentru ce depășește această suprafață, norma de venit este de 830 de lei, comparativ cu 2.326 de lei anul trecut.
Legumele în spații protejate au o normă de venit de 2.000 de lei pentru suprafețele ce depășesc 0,2 hectare, față de 5.117 lei anul trecut.
În ceea ce privește pomii și viile pe rod, impozitul se va aplica la o suprafață mai mare de 1,5 hectare, respectiv un hectar, iar normele de venit au fost stabilite pe unitatea de suprafață la 1.000 de lei (3.800 de lei în 2013) – livadă și 650 de lei (1.385 de lei în 2013) – vie.
Pentru flori și plante ornamentale, norma de venit este 11.000 de lei pentru o suprafață mai mare de 0,3 hectare.
În sectorul de creștere a animalelor, limita neimpozabilă la bovine (vaci și bivolițe) este de două capete. La vaci, norma de venit pentru ceea ce depășește acest număr, pe cap de animal, este de 300 de lei, față de 435 de lei în 2013.
La ovine și caprine, nu sunt impozitate persoanele fizice care dețin până în 50 de capete de oi și până în 25 de capete de capre. Pentru ceea ce depășește acest număr a fost aprobată o normă de venit de 37 de lei/cap de animal.
La porcii pentru îngrășat, limita neimpozabilă este de șase capete, iar peste șase capete a fost stabilită o normă de venit de 29 de lei/cap de animal.
La păsări de curte, norma de venit este de trei lei/cap pentru un număr de peste 100 de capete.
La familiile de albine, se impozitează cei care dețin peste 75, norma de venit stabilită fiind de 30 de lei/familie.
26 mai – termenul limită pentru depunerea declarațiilor
Agricultorii trebuie să depună declarațiile la Fisc cu terenurile pe care le lucrează și animalele din gospodărie până luni, 26 mai. Acesta este termenul limită până la care trebuie completat formularul 221 – „Declarație privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit“.
Ulterior, finanțiștii stabilesc impozitul care trebuie plătit și emit deciziile de impunere. Plata impozitului pe veniturile agricole trebuie efectuată în două rate egale, respectiv 50% până la data de 25 octombrie inclusiv și 50% până la data de 15 decembrie inclusiv.
Finanțiștii vasluieni anunță că nu trebuie să depună formularul 221 proprietarii care și-au arendat terenurile și obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, cei care obțin venituri din exploatarea pășunilor și fânețelor naturale.
„Contribuabilii au posibilitatea de a achita impozitul pe veniturile agricole și la compartimentele de specialitate ale primăriei unității administrativ-teritoriale corespunzătoare localității în care își au domiciliul fiscal, dacă acestea au încheiate protocoale valabile cu instituția noastră», se arată într-un comunicat al AJFP Vaslui.