Social

Ziua Eroilor, aniversată și la Bârlad

Ca întreaga suflare a României, astăzi, odată cu sărbătoarea Înălțării Domnului, bârlădenii îi comemorează și pe eroii care au luptat și au murit în diferite războaie pentru a apăra drepturile și libertățile românilor. Așa cum se întâmplă în fiecare an, activitățile dedicate sărbătoririi Zilei Eroilor se vor desfășura la Cimitirul „Eternitatea”, unde va avea loc un ceremonial militar și religios, și sunt organizate de militarii Garnizoanei Bârlad, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Bârlad.

Activitatea va începe la ora 12.00 și va consta în oficierea serviciului religios, evocarea semnificației Zilei Eroilor, depunerea de coroane și jerbe de flori, precum și defilarea detașamentului de onoare. La aceste activități sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților publice locale și ai mass-mediei, cadre militare active din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, cadre militare în rezervă și în retragere, veterani de război, precum și reprezentanți ai instituțiilor de educație și cultură din Bârlad”, ne-a spus lt.col. Adeline Arghire, purtătorul de cuvânt al Garnizoanei Bârlad.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button