National

Kovesi: Probabil va exista tentația unor politicieni de a modifica competențele DNA, urmare a investigațiilor din ultimul timp

Șeful Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a declarat duminică, la B1Tv, că este posibil să apară, urmare a investigațiilor efectuate în ultima perioadă de procurori, „o tentație” a unor politicieni de a modifica competențele DNA sau de a reorganiza această structură.

„Ar putea să apară oricând. Deocamdată nu am niște informații reale sau nu avem niște proiecte de lege pe care să le putem comenta. Însă, probabil, datorită investigațiilor care au fost făcute în ultima perioadă de timp va exista această tentație din partea unor oameni politici de a modifica competențele, de a reorganiza structura, de a schimba din atribuțiile pe care le are această structură”, a afirmat Kovesi.

Ea a subliniat că primul an al mandatului de procuror șef al DNA a fost unul al provocărilor deoarece a venit o echipă care a continuat investigarea dosarelor de corupție la nivel înalt.

„A fost un an al provocărilor și din perspectivă legislativă. Au fost mai multe tentative de a modifica diverse competențe pe care direcția le are. A fost un an al provocărilor și din perspectiva funcțiilor de conducere, pentru că au fost momente în care, datorită dosarelor investigate, anumiți procurori și-au pierdut temporar funcțiile de conducere. Și acest an, pentru că ce se întâmplă în spațiul politic, pe noi nu ne interesează foarte mult, ne poate influența doar din punct de vedere legislativ, din punct de vedere tehnic este un an tot al provocărilor pentru că avem de implementat două coduri noi, noul Cod penal și noul Cod de procedură penală. În rest, provocările cred că sunt aceleași pentru orice structură care investighează dosare de corupție la nivel înalt”, a explicat șeful DNA.

Întrebată dacă simte această presiune a politicului într-un an electoral pe DNA, Kovesi a subliniat că procurorii s-au obișnuit cu aceste atacuri.

„Presiune, am putea spune, din partea politicului că poate fi prin declarațiile pe care le fac politicienii, dar care ne lasă reci. Suntem deja obișnuiți cu aceste atacuri și procurorii cu care lucrez în fiecare zi sunt destul de maturi încât să nu fie foarte atenți la aceste declarații. Presiunea poate fi din perspectiva modificării legislației”, a mai menționat ea.

Sursa: agerpres.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button