Adrian Sârbu: Victor Ponta nu este nici primul și nici ultimul politician român care, odată ajuns la putere, confundă media cu Disneyland-ul propagandei
Adrian Sârbu precizează că s-a întâlnit de mai multe ori cu Victor Ponta, dar că afirmația premierului din interviul de la România TV în legătură cu o discuție pe care au avut-o este “pură fantezie”.
Premierul Victor Ponta a afirmat, luni seara, într-un interviu difuzat de postul de televiziune România TV din biroul său de la Palatul Victoria, că are “o mică neînțelegere deja de lungă durată” cu Adrian Sârbu, pornind de la o discuție avută cu acesta. “Dânsul mi-a zis că el i-a făcut pe toți președinți și dacă vreau să mă facă și pe mine. Și i-am spus că nu, mulțumesc, aș prefera să-și plătească taxele. Și de atunci suntem în relații foarte reci”, a spus Ponta. “M-am întâlnit de multe ori cu domnul Ponta, și nu la cererea mea. Afirmația făcută în interviul servit de România TV este o pură fantezie personală. Cariera politică a domniei sale nu a fost și nu este obiectul activităților mele. Nu am neînțelegeri și nimic de tranzacționat cu Victor Ponta și nici cu camarila sa, deranjați până la obsesie de existența Gândul și Mediafax. Victor Ponta nu este nici primul și nici ultimul politician român care, odată ajuns la putere, confundă media cu Disneyland-ul propagandei”, afirmă Adrian Sârbu. Declarația lui Ponta a survenit în contextul unei discuții cu ziaristul Victor Ciutacu, care l-a întrebat pe premier dacă a renunțat la biroul de la MApN, pus la dispoziție după ce în ziarul Gândul au apărut stenogramele unor înregistrări făcute de DNA în cazul Duicu. Ponta a răspuns că nu a renunțat la biroul de la MapN, dar că prin acest birou a vrut să contracareze o anumită campanie de media. „Asta e zona în care cei de la ziarul Gândul au spus chestia asta, pentru că eu am o mică neînțelegere deja de lungă durată cu domnul Adrian Sârbu”, a afirmat Ponta, arătând biroul său de la Palatul Victoria. Gândul a relatat, citând referatul procurorilor DNA, că șeful Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, arestat pentru corupție, făcea trafic de influență în antecamera cabinetuluilui Victor Ponta din Palatul Victoria. Anchetatorii au susținut că în data de 13 iunie 2013 Duicu s-a aflat în Palatul Victoria, unde și-a traficat influența pentru șeful Poliției județene Mehedinți, Constantin Ponea, pentru ca acesta să fie numit într-o funcție de conducere la Ministerul de Interne. Procurorii anticorupție susțin că Duicu l-a informat pe Ponea chiar de la cabinetul premierului că la discuțiile de la Palatul Victoria se afla și ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, iar șeful Poliției a fost și el convocat.
Adrian Sârbu deține controlul Mediafax Group, care este publisherul Gândul și al mai multor branduri media, cum ar fi Mediafax și Ziarul Financiar.
Sursa: mediafax.ro