Doctorul Marcu – ținut cu forța în CL Bârlad
Joi, pedeliștii bârlădeni vor afla dacă Octavian Marcu va fi eliberat din funcția de consilier local. PDL amenință Consiliul Local cu acțiuni penale, numindu-i pe consilierii care se opun demiterii lui Marcu drept un „grup infracțional organizat”.
Simona MIHĂILĂ
Suspans maxim pentru PDL Bârlad până mâine, când consilierii locali vor trebui să ia act de încetarea mandatului de consilier a doctorului Octavian Marcu. Nu este prima dată când acest proiect este supus atenției Consiliului Local (CL) Bârlad, pedeliștii chinuindu-se încă din noiembrie anul trecut să-l înlocuiască pe Marcu în CL.
Octavian Marcu a fost exclus din PDL în octombrie 2013, în urma implicării sale într-un scandal sexual care a făcut valuri anul trecut. Urmarea firească a acestei excluderi ar fi fost, potrivit legii, încetarea mandatului de consilier. În acest sens, PDL a anunțat CL Bârlad de decizia partidului de a-i acorda sprijin politic pedelistului Andrei Huiban, pentru numirea în locul rămas vacant.
Ce a urmat se încadrează perfect în penibilul cu care ne-a obișnuit scena politică românească și de care nici „politicienii” de la Bârlad nu se delimitează. De fiecare dată, proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier al lui Marcu a fost considerat „respins”, de parcă acest lucru ar fi posibil. Legea spune că în asemenea situații, consilierii nu trebuie decât să ia act, nicidecum să supună la vot. Nu la fel au înțeles prevederile legale și consilierii PSD de la Bârlad, care, de fiecare dată, s-au abținut de la vot.
Întrucât vegherea la respectarea legii în consiliul local este atributul secretarului, în acest caz a lui Cătălin Haret, ar fi fost oportun să le oferim cititorilor ziarului nostru punctul său de vedere, însă acesta nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri.
Ședința de joi se anunță cu atât mai interesantă cu cât Andrei Huiban, împreună cu PDL, a înștiințat CL că vor formula plângere penală împotriva consilierilor care se opun demiterii lui Marcu: „Vom formula plângere penalț pentru abuz în serviciu împotriva consilierilor care, prin abțineri ilegale eludează legea, menținând în funcția de consilier o persoană care și-a pierdut acest drept”.
Mai mult, Huiban și colegii săi au amenințat că vor ataca toate hotărârile CL Bârlad luate din momentul în care l-a înștiințat prima dată de excluderea lui Marcu, calificându-i pe consilierii care au încălcat legea drept un „grup infracțional organizat”.