Județul Vaslui s-a retras din Asociația „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”
În ședința de ieri, aleșii județului au aprobat retragerea CJ Vaslui din Asociașia „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”.
În opinia conducerii județului, în cei 12 ani de funcționare asociația a realizat prea puțin din obiectivele propuse. Mai mult, finanțarea s-a făcut aproape exclusiv din cotizațiile membrilor, nereușindu-se atragerea altor resurse, în special finanțări europene, decât în cuantum fosrte mic. În 2009, cotizația membrilor asociației a fost stabilită la 3 eurocenți/locuitor, în cazul Vasluiului fiind vorba de 13.800 euro/an. Ca urmare, din 2011, județul Vaslui nu și-a mai plătit „tributul”, motiv pentru care județul a devenit din membru cu drept de vot, în membru observator, fără drept de vot. Avându-se în vedere resursele financiare extrem de limitate ale bugetului local, cuantumul prea mare al cotizației raportat la activitățile derulate, statutul actual de membru observator, conducerea CJ Vaslui a considerat că este mai bine să se retragă din această asociație, întocmind proiectul de hotărâre cu pricina. (L.M.)