Noi oferte de muncă
Tot mai mulți vasluieni aleg să plece din țară sau sunt puși în situația de a munci orice pentru a avea un nivel de trai decent. Pentru că nu au încotro, aleg să devină femei de serviciu sau vânzătoare chiar persoane cu studii superioare.
Din ce în ce mai mulți români aleg să își lase familia, prietenii, dar și locurile de baștină în speranța unui loc de muncă peste hotare, sătui să tot aștepte să-și găsească o slujbă stabilă. Nici nu e de mirare că aleg drumul străinătății, întrucât sunt perioade în care diverse agenții teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au în ofertă chiar și numai 11 locuri de muncă. Un număr insignifiant, având în vedere numărul de șomeri.
Astfel, cel puțin în această săptămână, vasluienii se pot considera norocoși, pentru că pot alege din 141 de locuri de muncă. Cei care încă nu și-au găsit încă un loc de muncă, au posibilitatea de a o face acum printr-o simplă prezentare la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui. Cele mai multe sunt la Agenția locală Vaslui – 61, urmată de Agenția din Bârlad – 48 și Huși – 32 locuri de muncă.
În prezent Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă are în evidență 16.875 de locuri de muncă. Locuitorii din Cluj au la dispoziție cele mai multe locuri de muncă – 2.510, urmați de cei din București – 1.928 și Prahova – 1.757. Cele mai puține locuri de muncă sunt în Caraș Severin – 37, în Suceava – 20, Mehedinți – 16, iar în Bacău – 11.
În județul Vaslui vizați pentru găsirea unui loc de muncă sunt cei cu studii medii și profesionale, care au la dispoziție 138 de locuri de muncă în următoarele meserii: CTC-ist, operator la mașini cu comandă numerică, mașinist la mașini speciale de așchiere, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, zidar pietrar, dulgher, tâmplar universal, finisor lemn, stilist protezist de unghii, cosmetician, coafor, frizer, casier, strungar universal, vânzător, curier, șofer, confecționer produse textile, confecționer articole din piele și înlocuitori, casier valută, muncitor necalificat in industria confectiilor.
Cei cu studii superioare mai au de așteptat, sau se pot reprofila, pentru aceștia fiind doar trei locuri de muncă – subinginer mecanic automobile, inspector specialitate, șef birou.
Nici la nivel național situația nu stă altfel. Cele mai multe locuri de muncă se adresează celor cu studii medii, profesionale și lucrătorilor necalificați. Din totalul slujbelor puse la dispoziție de agenții economici, 15.622 sunt rezervate celor fără studii superioare.
Dezavantajul acestui fenoment este că, de multe ori, cei calificați și cu studii superioare pleacă la muncă în țări mai dezvoltate, în speranța că vor găsi un loc de muncă stabil, dar și bine plătit.
Oferta existentă în țară în acest moment pentru ei – 1.253 de locuri de muncă, nu poate fi decât demotivantă. Ca idee, cei mai mulți intelectuali sunt căutați în domeniul IT, dar șanse mari au și cei care au terminat facultatea de inginerie. (Daniela PORUMB)