Mecanicul „mașinii timpului”
Ceasornicăria este o meserie veche ce a supraviețuit doar datorită unor oameni care s-au dedicat cu pasiune. Un exemplu este Mugurel Filimon, unul din ultimii ceasornicari din Vaslui. În vârstă de 54 de ani, el practică această meserie din 1976.
Pitit la masa de lucru, înconjurat de ceasuri de perete, nea Mugurel trebăluiește de zor în timp ce mai așteaptă un câte un mușteriu.
Meseria a moștenit-o de la tatăl său, Ioan Filimon, care era considerat „șeful ceasornicarilor din Vaslui”, recunoaște el cu mândrie. Avea doar 16 ani când s-a apucat de „învârtit în pinioane” și asta i-a fost îndeletnicirea aproape patru decenii. Cu toate acestea, nea Mugurel ne-a mărturisit că nu a iubit această meserie de mic copil.
„Nu mi-a plăcut deloc când eram copil. Fugeam de tata când voia să mă învețe. Dar în final, am ajuns să-i urmez pasiunea. Am început să lucrez acasă. Când venea tata la masă, la prânz, mai reparam și eu ceasuri cu el, până am început să lucrez de-a binelea cu ceasuri de masă «Victoria» de la Arad”, spune Nea Mugurel.
După ce a absolvit liceul, a plecat la Arad, unde a urmat Școala de Meserii UCECOM. După finalizarea liceului, s-a întors în Vaslui, unde a început să lucreze la atelierul tatălui, descoperindu-și adevărata pasiune pentru această meserie.
Din 1986 și până în anul 2006, pe nea Mugurel îl găseau clienții în fostul Complex Comercial „Central”. A schimbat multe locații de-a lungul anilor, însă clienții fideli l-au urmat peste tot. Acum, îl găsești la atelierul său de lângă Biserica „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, unde s-a mutat din 26 ianuarie 2011.
„Țin bine minte această dată pentru că a fost chiar ziua lui Ceaușescu când m-am mutat aici” povestește vasluianul.
Telefoanele au înlocuit ceasurile
Dacă înainte clienții stăteau la coadă la ceasornicărie, acum abia zărești câte un nostalgic care dorește să-și înlocuiască piesele uzate la ceas.
„Cei mai mulți vin lunea și în general cei mai în vârstă sunt clienții mei fideli, pentru că ei încă mai poartă ceasuri” ne-a spus nea Mugurel.
„Înainte mergea foarte bine ceasornicăria. Erau vreo 20 de ceasornicari în Vaslui. Acum, am rămas doar trei. La început era mai bine, pentru că oamenii aveau ceasuri, nu erau telefoanele mobile, ca acum. Erau și multe fabrici în oraș și era nevoie de ceasuri deșteptătoare și, fiindcă eu am început cu ceasuri de masă, care se căutau la acea vreme, îmi mergea bine. Acum, oamenii se uită la telefon cât e ceasul, de asta mulți au și renunțat la meseria asta” mai spune cel care încă se încăpățânează să dezlege misterele pendulei.
Cu toate astea, nea Mugurel nu se plânge. Pentru el important e că îi place ce face și încă se mai descurcă.
Conștient fiind că acestă meserie e pe cale de dispariție, ceasornicarul vasluian nu dorește ca vreunul din cei șase copii ai săi să moștenească pasiunea. Cel mai mic studiază în clasa a XI-a la Liceul „Mihail Kogălniceanu” și își dorește să ajungă polițist, iar restul copiilor sunt plecați în alte țări.
„E o meserie frumoasă, din care mereu înveți ceva nou, pentru că apar ceasuri noi. De exemplu, ceasurile care sunt acum, nu erau înainte. Însă, chiar dacă este o meserie frumoasă, acum nu aș recomanda-o, pentru că te ajută doar să trăiești de azi pe mâine”.
Ceasornicarul se poate lăuda că prin mâna sa au trecut mii de ceasuri, având o colecție de „mașini ale timpului”. Chiar dacă vremurile s-au schimbat și pragul atelierului său îl trec din ce în ce mai puțini, nea Mugurel rămâne în continuare fidel „timpului”.
