Vasluiul, neatractiv investițional pentru chinezi
Ambasadorul Chinei la București, Excelența Sa Huo Yuzhen, s-a aflat, pentru câteva ore, în vizită la Vaslui. Pe timpul șederii delegației chineze au avut loc întâlniri cu cei din conducerea județului dar și cu câțiva oameni de afaceri, în timpul cărora s-au discutat eventuale colaborări și investiții pe care partea chineză le-ar putea derula la Vaslui.
Alexandru CROITORU
Prefectul Andrei Puică, subprefectul Mircea Gologan, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui, Ionel Constantin și câțiva oameni de afaceri vasluieni au întâmpinat delegația ambasadei Chinei la București condusă de Excelența sa Huo Yuzhen.
Discuțiile, în nota lor oficială, impusă de importanța musafirilor, au avut ca scop încercarea de a atrage bani chinezești în județul nostru.
“România este în plin process de privatizare și domniile voastre vă aflați într-un județ cu un potențial economic deosebit, mai ales în ceea ce privește agricultura, cu toate ramurile ei. Avem oameni de afaceri ce desfășoară afaceri în creștera puilor, producerea de ouă de consum, conserve alimentare, abatorizare, valorificarea cerealelor, având aici unele dintre cele mai mari exploatații și fabrici din România și Europa. Ne dorim o eventuală asociere cu parteneri români pentru crearea sau dezvoltarea firmelor deja existente în domeniul pisciculturii, produselor agricole, fructe, producția de vinuri. Un alt exemplu care să vă aducă alături de parteneri români ar fi acela că, în China se produc eoliene. Am întâlnit oameni de afaceri italieni sau nemți care vă promiteau produsele spunând despre ele că sunt bune, dar rezistă numai 15 ani, pe când ale lor au o durată de viață de două ori mai mare. Și încă un argument legat de faptul că parteneriatele româno-chineze pot fi de bun augur este legat și de faptul că aici veți găsi mână de lucru foarte bine calificată și spații gata pregătite pentru înființarea de fabrici”, a spus Ionel Constantin, președintrele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui.
Excelența Sa, Huo Yuzhen s-a arătat încântată de ceea ce a întâlnit în județul nostru și a promis că va transmite oamenilor de afaceri chinezi oportunitățile pe care Vasluiul le poate oferi: “Adineauri, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, ne-a înfățișsat aspectele economice ale județului Vaslui și, în etapa următoare, voi transmite mai departe informațiile omaneilor de afaceri chinezi. Scopul vizitei noastre este și acela de a consemna schimbările care au avut loc în județ și de a identifica oportunitățile de afaceri între cele două părți. Sunt de acord cu părerile exprimate de vorbitorii români dar, pentru o colaborare în domeniul afacerilor este necesară o cunoaștere reciprocă și, deocamdată, acest lucru nu există. Tocmai pentru acest motiv sunt acum aici, să vă ascult pe dvs de așteptări aveți atât de la ambasadă cât și de la mine”.
Ovidiu Copacinschi vrea teren de golf și aerodrom la Vaslui
Președintele Asociației IMM-urilor din județul Vaslui, Ovidiu Copacinschi, are un vis mai puțin obișnuit pentru județul Vaslui. El crede că o bună afacere pentru chinezi ar fi amenajarea unui teren de golf pentru care deja există un proiect, dar nu și investitori.
“Proiectul poartă semnătura celui mai mare jucător de golf din lume. Ce se găsește doar la Vaslui și nicăieri altundeva în lume este faptul că această bază sportivă ar întruni trei mai calități. Prima dintre ele ar fi sportul în sine, apoi potențialul oferit de acumulările de apă din județ, ce se pretează pescuitului sportiv, și ultima dintre ele ar fi fondul de vânătoare existent. Iar pentru o legătură mai ușoară cu lumea, lângă terenul de golf s-ar putea construi un mic aeroport pentru aeronave private”, spune Copacinschi.
Din păcate, chinezii nu s-au arătat interesați de terenul de golf al președintelui IMM-urilor din județul Vaslui, fiind de părere că acest sport are mai puțină căutare printre europeni. În schimb, vânătoarea ar fi ceva atractiv pentru asiatici cu toate că, din ce a spus Excelența sa, Huo Yuzhen, animalul preferat pentru vânat nu există pe teritoriul județului nostru.
“Sigur ar exista turiști chinezi interesați de vânătoare, mai ales că, la noi, ursul este un animal protejat de lege și nu este voie să fie vânat. Am observat, în schimb că, în România, anual se pot împușca un număr controlat de exemplare”, a spus Excelența Sa.
Ceea ce poate nu știe ambasadoarea Chinei la București este faptul că, pădurile din județul nostrum nu adăpostesc un asemenea animal.
Carnea de pui nu prezintă interes pentru China
De teamă să nu se îngrașe, așa cum a spus chiar ambasadoarea Chinei, carnea de pui nu prezintă interes pentru asiatici. În schimb, peștele ar putea fi un produs la mare căutare pe piața chineză.
“Consumul de carne de pasăre este în scădere în China. În schimb, praful de ouă este la mare căutare. Chinezii, mai ales generația tânără, au descoperit gustul torturilor și praful de ouă este un ingredient nelipist și la mare căutare în China”, a mai spus Excelența Sa.
Un alt produs luat în discuție și pentru care chinezii nu s-au arătat interesați este carnea de oaie. Și nu le place oaia vasluiană, nu pentru că nu ar fi consumatori ci din cauză că, în opinia lor, oile de pe la noi sunt toate bolnave de râie și din acest motiv nu pot fi exportate.
Laptele praf, în cantități uriașe, se poate exporta în China
La auzul potențialului fermelor vasluiene de creștere a vacilor de lapte, chinezii s-au arătat extreme de interesați mai ales pentru producerea de lapte praf. Delegația chineză a întrebat de capacitatea de producție a produsului respectiv mai ales că piața lor ar putea absorbi cantități mari și foarte mari necesare consumului mai ales pentru bebeluși. Din păcate, o linie tehnologică capabilă să producă lapte praf nu există în județul nostru, dar dacă o asemenea afacere s-ar pune pe picioare investitorii vasluieni ar putea achiziționa și o asemenea tehnologie.
“În prezent, avem o capacitate de prelucrare a laptelui provenit din cele două ferme proprii de 5.000 de litri pe oră. Dacă se va discuta în mod concret despre exporturi de lapte praf către China, problema liniei tehnologice va fi ușor de rezolvat plus, dacă cererea de lapte praf va fi peste capacitățile noastre actuale, vom putea lua în discuție șI dezvoltarea fermelor și creșterea numărului de capete de vită”, a spus Ioan Vieru, reprezentantul Racova Grup.