Social

Vor scăpa de debite

De săptămâna trecută, pensionarii din agricultură care au returnat din 2013 până în prezent o parte din venitul lor lunar la stat, au motive de bucurie. Plățile debitelor vor fi sistate.

Marți, 22 iulie, a fost adoptată în parlament Legea 120/2014 privind scutirea de la plată a unor debite ale pensionarilor proveniți din sistemul asigurărilor sociale ale agricultorilor, către bugetul de stat.

În județul Vaslui, sunt aproximativ 12 pensionari care se află în această situatie. Casele teritoriale de pensii au început să recupereze aceste debite din 2013, în baza unor interpretări neunitare ale prevederii legilor care prevăd majorarea pensiilor din sistemul de asigurări sociale ale agricultorilor .

„Atât celor care au lucrat în agricultură, cât și celor care au lucrat atât la stat cât și în agricultură, li s-au dublat, după anumite criterii, pensiile agricole (ca urmare a schimbării categoriei de pensie, de la cea de invaliditate, la cea de limită de vârstă). În 2007, așadar, pe baza vechimii din agricultură, s-au dublat aceste pensii. În 2013, au început reținerile pentru cei 6 ani în care oamenii au primit pensii majorate pentru că s-au adunat debite nominale de 6.000 – 7.000 lei”, a declarat Isabel Bogdan, director executiv al Casei Județene de Pensii Vaslui.

În perioada imediat următoare, Casa de Pensii Vaslui va trebui să identifice pensionarii în sarcina cărora au fost constituite debite, pentru a putea fi scutiți de la plata acestora. Casa de Pensii va lua efectiv măsurile necesare pentru sistarea plății debitelor în cauză imediat după publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice de aplicare a Legii 120/2014. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button