Concurență mare la modulul gimnazial de la LMK
Cei care și-au înscris copiii pentru a urma ciclul gimnazial la Liceul „Mihail Kogălniceanu” (LMK) din Vaslui, trebuie să știe că mai au de trecut un hop.
Întrucât s-au înscris 45 de elevi pe 30 de locuri, elevii vor fi nevoiți să suțină o testare la limba română și la matematică.
„Din cei 45, vor fi aleși 30, cei mai buni, iar ceilalți vor rămâne la școlile unde au învățat pănă acum. Se înscriu mulți pentru că rezultatele vor fi măsură și se vor obișnui cu profesori de liceu încă de pe acum, ceea ce este un lucru bun. Aș fi făcut două clase, pentru că sigur aș fi avut elevi destui, însă nu am spațiu” a declarat directorul instituției, Cătălin Ignat.
Testarea va fi pe data de 1 septembrie la ora 10 și se va desfășura timp de două ore, o oră la limba română și o oră la matematică. (Roxana NĂSTASĂ)