Social

S-a desemnat logo-ul căștigător

Festivalul Umorului “Constantin Tănase”, organizat sub egida Consiliului Județean Vaslui, Primăriei Municipiului Vaslui și Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradadiționale (CJCPCT) Vaslui, se va desfășura în acest an în acest an în perioada 5-12 octombrie.

În vederea realizării materialelor necesare promovării evenimentului, organizatorii au lansat un concursul de afișe, care s-a încheiat săptămâna trecută. Până la termenul final au fost depuse 13 logo-uri și 24 de afișe. Organizatorii au decis deja logo-ul câștigător, urmând ca în cursul zilei de azi să fie anunțat și afișul care va asigura promovarea manifestării. Câștigătorii ambelor secțiuni de concurs vor fi recompensați de organizatori cu premii în bani. Creatorul logoului va fi premiat cu 250 lei, iar câștigătorul afișului cu 750 lei.

“Sunt depuse 24 de afișe și 13 logo-uri, trebuie să dăm rezultatul pe care nu-l avem decât în privința logo-ului. Se va întruni o comisie în cursul zilei de astăzi (ieri – n.r.), urmând să fie ales și afisul, întrucât vrem să începem promovarea evenimentului undeva după Zilele orașului, pentru ca lumea să ia la cunostință cât mai curând despre intențiile nostre cu privire la cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului «Constantin Tănase»”, a declarant Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui. (Andrei STESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button