PLAY-OFF-UL LIGII CAMPIONILOR: Steaua București – Ludogoreț Razgrad, scor 1-0
Echipa Steaua București a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formația bulgară Ludogoreț Razgrad, la care fundașul Cosmin Moți a fost integralist, în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Chipciu, în minutul 88. Atacantul stelist a pătruns în careu și a înscris cu un șut plasat la semiînălțime de la 8 metri.
În minutul 34, Chipciu a ratat penaltiul acordat de arbitrul Felix Brych pentru o intervenție în careu a lui Minev asupra lui Sânmărtean.
Atacantul Alexandru Chipciu a primit un cartonaș galben în minutul 35 și va fi suspendat pentru meciul retur cu Ludogoreț Razgrad.
Steaua București: Arlauskis – Râpă, Szukala, Varela, Latovlevici – Prepeliță, Breeveld – Ad. Popa (Iancu ’83), Sânmărtean (Filip ’90+2), Stanciu (Keșeru ’57) – Chipciu. Antrenor: Constantin Gâlcă.
Ludogoreț Razgrad: Stoianov – Junior Caicara, Terziev, Moți, Minev – Zlatinski (Fabio Espinho ’46), Diakov – Aleksandrov, Marcelinho (Anicet ’85), Misidjan – Hamza. Antrenor: Georgi Dermendjiev.
Cartonașe galbene: Chipciu ’35 / Junior Caicara ’27, Hamza ’62.
Arbitri: Felix Brych (central) – Mark Borsch, Markus Hacker (asistenți) – Marco Fritz, Bastian Dankert (asistenți suplimentari) – Tobias Christ (rezervă) – toți Germania.
Delegat UEFA a fost desemnat slovacul Dusan Tittel, în timp ce supervizor de arbitri a fost spaniolul Manuel Lopez Fernandez.
La partida de pe Arena Națională au asistat 35.539 de spectatori, dintre care aproximativ 2.500 de fani bulgari.
Partida retur se va disputa la 27 august, la Sofia.
Georgi Dermendjiev: Un gol este și mult și puțin, cred că la Sofia va fi foarte diferit
Antrenorul echipei Ludogoreț Razgrad, Georgi Dermendjiev, a declarat, marți seară, după înfrângerea din meciul cu Steaua București, scor 0-1, că un gol reprezintă și mult și puțin, dar a precizat că returul de la Sofia va fi mult diferit.
„A fost un meci foarte greu, o luptă tactică între cele două echipe. Cred că ambele echipe au avut ocazii de a marca, însă numai Steaua a făcut-o. Acum Steaua are 1-0, dar mai este meciul din retur. Nu cred că este importat cine va juca pentru Steaua, deoarece au jucători foarte buni care să înlocuiască. Hamza este un jucător important pentru noi, nu cred că evoluția lui a fost afectată de faptul că a jucat împotriva Stelei. Elrămâne un jucător foarte bun. Un gol este și mult și puțin, cred că la Sofia va fi foarte diferit de ce a fost aici”, a spus Dermendjiev.
Constantin Gâlcă: Păcat că nu am marcat mai multe goluri, dar jocul a fost complet
Antrenorul echipei Steaua București, Constantin Gâlcă, a declarat, marți seară, după victoria din meciul cu Ludogoreț Razgrad, scor 1-0, că jocul formației sale a fost complet și a precizat că jucătorilor săi le-a lipsit doar faptul că nu au înscris mai multe goluri.
„Am realizat un joc complet. În seara asta ne-a lipsit doar faptul că nu am înscris mai multe goluri. Nu le-am lăsat bulgarilor spații să joace pe contraatac, așa cum își doreau, pentru că știam că au jucători de calitate. Păcat că nu am marcat mai mult, dar mergem în Bulgaria să câștigăm. A fost o decizie grea să nu-l titularizez pe Keșeru. A fost o decizie pe care am luat-o înaintea meciului. E greu să nu bagi în teren un jucător care a marcat șase goluri, dar am simțit că avem nevoie de agresivitatea și viteza lui Chipciu. Pentru noi Chipciu a fost un juucător foarte important, de aceea l-am și lăsat în teren până la final. Ne va lipsi în retur pentru că este suspendat. Sânmărtean a fost magnific. Este un maestru al balonului, este impresionant. Bulgarii au jucători buni, dar noi avem fotbaliști extraordinari. Asta este Steaua, așa trebuie să jucăm mereu”, a spus Gâlcă.
Tehnicianul stelist consideră că echipa sa a făcut un pas important pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor: „Chiar dacă nu câștigam meciul, tot spuneam că am făcut un joc bun și mergeam în Bulgaria cu același gând de a câștiga. Astăzi am făcut un pas important pentru calificare. Până acum a fost cel mai important pas, dar nu vreau să mă opresc aici”.
Steaua București – Ludogoreț Razgrad, 1-0, la finalul meciului
min. 90+2 – Sânmărtean neste înlocuit de Filip
min. 88 Steaua București – Ludogoreț Razgrad, 1-0; Chipciu înscrie pentru Steaua București
min. 85 Anicet îl înlocuiește pe Marcelinho
min. 83 Iancu îl înlocuiește pe Popa
min. 62 – Hamza primește cartonaș galben
min. 57 – Keșeru îl înlocuiește pe Stanciu
Fabio Espinho îl înlocuiește pe Zlatinski la începutul celei de-a doua reprize
Steaua București – Ludogoreț Razgrad, 0-0 LA PAUZĂ
min. 35 – Chipciu primește cartonaș galben
min. 34 – Chipciu nu reușește să înscrie
min. 33 – Sânmărtean obține o lovitură de la 11 metri
min. 27 – Junior Caicara primește cartonaș GALBEN
Sursa: mediafax.ro