Plouă cu reclamații la ITM Vaslui
Avalanșă de plângeri la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui. Rămași peste noapte fără serviciu sau cu salariile întârziate, tot mai mulți salariați își reclamă patronii. Lunar 30 de reclamații făcute de salariații nemulțumiți de angajatorii lor ajung în atenția celor de la ITM Vaslui.
Daniela PORUMB
Salariații vasluieni sunt cu ochii pe angajatorii lor și nu ezită să-i „taxeze” ori de câte ori se simt loviți în drepturi. Aproximativ 30 de reclamații ajung lunar la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui.
Majoritatea reclamațiilor vizează drepturile salariale neplătite la termen, iar dintre acestea cele mai multe se înregistrează pe timpul verii. O explicație ar fi că majoritatea salariaților își iau concediu și au nevoie mare de bani.
„Neplata salarială este, de fapt, o întârziere, cu o săptămână sau două. Sunt cazuri în care se întârzie chiar mai mult plata salariului, dar mai rar. În ultima perioada, nu am primit sesizări cu întârzieri salariale mai mari de maximum o lună” ne-a declarat Cristian Cîmpianu, purtător de cuvânt la ITM Vaslui.
O parte din salariații care depun sesizări la ITM sunt nemulțumiți că, deși au muncit, nu li s-a întocmit un contract individual de muncă și nu au fost plătiți.
„Unul din angajați ne-a sesizat că a muncit timp de două săptămâni la o firmă, apoi a fost dat afară și nu a primit nici un ban pentru munca prestată. Acesta nu avea un contract de muncă”, a mai spus Cristian Cîmpianu.
Seria sesizărilor înregistrate de ITM Vaslui nu se oprește aici. Potrivit purtătorului de cuvânt, sunt angajați care se prezintă la ITM să reclame că, deși s-au înțeles verbal cu angajatorul să primească mai mulți bani, nu au primit, acest lucru. În asemenea situații, reprezentanții ITM nu pot lua măsuri, întrucât singura dovadă a acestor înțelegeri o reprezintă contractul de muncă.
Alte plângeri ale angajaților vizează neasigurarea echipamentului de lucru, condițiile de lucru, lipsa grupului sanitar, a vestiarelor, dar și refuzul eliberării adeverințelor de venit sau de vechime.
„Aici apar multe confuzii, pentru că adeverința de venit este una și adeverința de vechime este alta. Mulți solicită eliberarea de adeverințe de venit pentru a face credite la bănci. Sunt salariați care vin după prima lună de lucru și solicită o adeverință pentru a face un credit. Întrucât de multe ori salariații respectivi au plecat după câteva luni de la locul de muncă, acum patronii le impun acestora să aștepte mai mult pentru a le elibera o adeverință de venit. După plecarea salariatului, de cele mai multe ori angajatorii primeau sesizări că respectivul nu și-a achitat datoria. Nu este legal ce fac angajatorii, așa că la fiecare sesizare noi ne prezentăm”, a declarat Cristian Cîmpianu.
În ultima perioadă la ITM Vaslui a scăzut numărul de reclamații privind programul de lucru.