Telegrama – între Ceaușescu și Florin Piersic

Cele mai lungi mesaje servite la Bârlad de telegramă – strămoșul SMS-ului – au fost transmise lui Nicolae Ceaușescu. De ziua conducătorului iubit, servanții locali făceau risipă de cuvinte transmițând prin telegrame adevărate scrisori de iubire. Singurele telegrame care au făcut vreodată concurență celor transmise lui Ceaușescu, au servit amorului dintre actorul Florin Piersic și o actriță de la Teatrul „Victor Ion Popa”. Telegrafistele își amintesc că marele actor se semna cu „Al tău pisoi”.

Simona MIHĂILĂ

A fost odată telegrama. A existat pe atunci când era și telegraful. Doi termeni care, deși par vechi și prăfuiți, au avut perioada lor de glorie, lungă de câteva secole. Era cel mai vechi dintre mijloacele de comunicare rapide. Între telegraf și telefonie e o distanță de peste 40 de ani. Și chiar când telefonia a apărut, telegrama nu și-a pierdut adepții. Ba chiar, de la an la an, numărul lor a crescut tot mai mult.

Telefonul, prea personal și familiar pentru gusturile și educația scorțoasă ale „marilor familii”, nu a putut lua multă vreme locul mesajelor scrise pe hârtie, considerate, și astăzi, mijlocul cel mai elegant și rafinat de comunicare.

Telegrama (ca și scrisoarea, ilustrata sau felicitarea) au fost măturate fără drept de apel de cea mai înaltă treaptă a tehnologiei comunicațiilor: Internetul și telefonia mobilă. Vrei să iei legătura cu cineva pentru orice motiv? Intri pe „mess”, pe forum, pe chat sau trimiți un SMS, iar în câteva secunde mesajul a ajuns la destinație.

Ei, și ce? ar spune „demodații”. Modernii nu vor cunoaște niciodată parfumul hârtiei de scrisoare, emoția febrilă a desfacerii unui plic, nerăbdarea cu care înghiți fiecare cuvânt, bătaia înspăimântată a inimii la sosirea neașteptată a curierului telegrafic sau căldura pe care ți-o dă vederea unui scris de mână omenească.

Pentru ei se cuvine, deci, să ne întoarcem în timp și să ne amintim de telegraf și de telegramă, străbunicii telefonului mobil, ai SMS-ului, ai Internetului. Pentru ei și pentru a le spune celor care nu cunosc alt mijloc de comunicare rapidă, că secole la rând s-a putut trăi frumos chiar și fără minunile tehnicii. Că telegraful și telegrama au hrănit iubiri năprasnice, au transmis lacrimi de durere, au adus vești de război și le-au răspândit pe cele de pace.

Munca lui Sisif

La Bârlad, ca în toată lumea, telegrama și telegraful au avut vremea lor. Care s-a sfârșit în 2003, după ani atât de mulți încât nu mai trăiește nimeni ca să ne spună cu exactitate câți au fost.

Puțini mai au timp să-și mai amintească ce fabrică stătea în spatele unei telegrame. Țac-țac-ul enervant și asurzitor al teleimprimantelor, banda de hârtie care trebuia lipită la orice oră din zi și din noapte cu clei de oase pe suportul pe care ajungea la destinatar, concentrarea maximă a telegrafistelor care nu mai știau când răsare sau când apune soarele, perspicacitatea de care dădeau dovadă atunci când la baza telegramelor stătea doar alfabetul Morse și uneori trebuia mai mult să ghicească un cuvânt; sudoarea curierilor telegrafici care pedalau la bicicletă pe ploaie, vânt, nămeți sau caniculă ca să ajungă la timp cu mesajul plătit, uneori cu bani grei, de destinatar.

Am stat de vorbă cu două foste telegrafiste, acum pensionare, care au acceptat să ne vorbească despre munca lor de o viață: Mariana Iepure și Dorina Popa.

„Erau trei tipuri de telegramă: simplă, urgentă și fulger. Prima trebuia să ajungă în trei ore, a doua în două ore iar ultima în doar o jumătate de oră. Plata se făcea la cuvânt. Toate erau distribuite de curierii telegrafici. La noi, la Bârlad, erau cinci curieri, dotați cu biciclete, nicidecum cu mașini. Nu vă spun cât munceau săracii de ei. Câți kilometri făceau. Toată ziua mergeau pe bicicletă”, își amintește Mariana.

„Când m-am angajat eu, vorbesc de începutul anilor ’50, condițiile erau sub orice critică. Tehnologia era rudimentară. Te murdăreai îngrozitor, iar zgomotul îți spărgea timpanele. Ore și ore întregi. Și cât de migălos era totul! Când transmiteam prin Morse trebuia să fii foarte atent pentru că tehnologia era neevoluată și erau multe litere pe care nu le înțelegeam. Uneori, ne era suficient să auzim prima și ultima literă ca să deducem cuvântul. Când primeam telegrame, veneau pe banda aceea de hârtie foarte îngustă. Primeam kilometri întregi de bandă imprimată. Și o lipeam de dimineață și până a doua zi, cu clei de oase, centimetru cu centimetru. Era istovitor”, ne povestește Dorina.

Telegrame kilometrice pentru tovarășul Ceaușescu

Ideea de telegramă induce, automat, ideea unui mesaj cât mai scurt. Patru-cinci cuvinte. Ei bine, în vremea comunismului, au fost transmise telegrame care conțineau chiar și 600 de cuvinte. Adevărate scrisori. Ghici cui îi erau adresate cele mai multe? Bineînțeles, conducătorului iubit, întâiului bărbat al țării, tovarășul Nicolae Ceaușescu.

De ziua de naștere a tovarășului, adică pe 26 ianuarie, firele de telegraf dintre Bârlad și București se înroșeau. Zeci și zeci de telegrame kilometrice porneau către București încă de la primele ore ale dimineții. Erau din partea nomenclaturiștilor locului. A „lingăilor” comuniști, cei care își păstrau diferitele funcții și prin acest mijloc. Telegramele lor nu erau niciodată simple, „telegrafice”, cum s-ar zice. Un om simplu își limita mesajul funcție de cât îl ținea buzunarul. Dar în cazul nomenclaturiștilor nu exista „buget limitat”. Telegramele erau lungi ca niște scrisori fierbinți de amor.

Un mesaj obișnuit de felicitare sună cam așa (în cazul unui om simplu) : „La mulți ani! Sănătate, bucurii și împlinirea tuturor dorințelor. Mitică Protopopescu”. Pentru tovarășul, o asemenea formulare laconică și seacă era o insultă, un atac fățiș. Nu se putea ca din telegrama de felicitare către Ceaușescu să lipsească sintagmele binecunoscute, cele de care ne e și silă să ne mai amintim.

„Erau printre cele mai lungi telegrame pe care trebuia să le transmitem. 400, 500, 600 de cuvinte. Nimic nu era prea mult. Doamne ferește să mâncăm vreo literă în aceste telegrame către conducătorul suprem. Puteam să ne riscăm chiar locul de muncă, fără să mai vorbim de penalizări, ședințe de partid, mustrări și gazete de perete la «Așa nu»”, își amintește Dorina.

Ziua lui Nicolae Ceaușescu era de calvar din toate punctele de vedere. Funcționarele telegrafiste aveau, de multe ori, surpriza ca, la ieșirea de la schimbul II, de exemplu, la ora 14, să fie întoarse de la ieșire și trimise din nou la muncă. Pentru încă o noapte. Căci nomenclaturiștii nu se săturau, indiferent de oră, să să-și perie șeful suprem.

Telegrama de lux – un rafinament din vremea comunistă

Mesajele de felicitare către Ceaușescu nu au fost singurele telegrame kilometrice care au trecut prin mâna telegrafistelor bârlădence. O obișnuință erau telegramele sosite de la București cu prețurile mărfurilor din magazine. Se știe că pe atunci, când întreg sectorul comercial îi aparținea statului, prețurile erau aceleași peste tot.

„Asemenea telegrame primeam mereu și trebuiau distribuite în cel mai scurt timp. Se întâmpla ca prețurile să se schimbe, iar în teritoriu acest lucru trebuia să se întâmple la câteva ore după ce hotărârea era luată la București”, ne-a povestit Dorina.

Existau și așa-zisele telegrame de lux. Acestea erau rezervate ocaziilor speciale: căsătorii, decese, sărbători, zile de naștere etc. Erau ilustrate ca niște felicitări. Cele de căsătorie aveau două verighete și un buchet de flori, cele pentru decese, un chenar negru și un buchet de flori, cele pentru Anul Nou (în vremea comunismului, ideea de Crăciun ieșea din discuție și, automat, chiar și de pe felicitări sau telegrame „de lux”) aveau globuri, brazi împodobiți.

Cele mai multe aveau un mesaj preformulat. Unii bârlădeni, funcție de cât de legați erau de expeditor, se mulțumeau cu mesajul predefinit sau adăugau propriul mesaj.

Erau destui care trimiteau telegrame de lux, mai ales că prețul, deși era mai pipărat, nu secătuia portofelul.

„Erau foarte frumoase aceste telegrame. Multă lume le prefera la ocazii speciale. Erau ceva mai scumpe, dar oamenii și le permiteau”, rememorează Mariana.

Florin Piersic s-a iubit prin telegrame cu o actriță din Bârlad

Multă viață s-a mai scurs prin firele de telegraf ale Bârladului. S-au consumat orgolii, bucurii, dureri, tristeți, certuri, împăcări dar și iubiri năprasnice.

Telegrafistele nu pot uita dragostea înflăcărată purtată prin telegrame între Florin Piersic și o actriță din Bârlad.

„Cred că o chema Gabriela Popescu. Erau îndrăgostiți până peste cap. Se bombardau cu telegrame pline de vorbe de iubire, de mai multe ori pe zi. Din experiența mea, a fost dragostea cu cele mai multe telegrame. Multe dintre ele erau și năstrușnice, în versuri. Astea veneau îndeosebi din partea lui. Nu îmi mai amintesc exact, dar mi-au rămas în minte fragmente de genul: «Cu drag al tău pisoi / Care face azi patruzecișidoi»”, ne-a povestit una dintre telegrafistele martore ale iubirii de la distanță a lui Florin Piersic.

Peste un an de zile și-a întreținut marele actor dragostea prin telegrame. Până când actrița de care era îndrăgostit s-a mutat în București, iar firele de telegraf de la Bârlad au mai scăpat de presiunea lui Cupidon.

„Stop” – o istorie

Nu ne putem gândi la o telegramă fără să ne vină în minte celebrul cuvânt „Stop”. De exemplu: „Vino acasă Stop Te asteaptă mama Stop E supărată că nu i-ai m-ai scris Stop”.

Așa de tare s-a imprimat în mintea românului, încât nu ne vine să credem că nu se mai folosea de zeci de ani înainte de desființarea telegrafului. „Stop” înlocuia punctul într-o propoziție. Vechiul telegraf nu avea semne de punctuație, așa că inventatorii telegramelor au ales acest cuvânt care să delimiteze propozițiile

„Telegraful aerian” al lui Chappe

Serviciile pe care telegraful le-a adus omenirii în cele aproape două secole de existență sunt atât de mari încât numele pastorului Claude Chappe merită să fie amintit alături de ceilalți oameni de știință care au contribuit la această mare invenție.

Telegraful lui Chappe a pornit de la un precedent: un sistem de transmitere a informațiilor la distanță prin fluturare de fanioane, folosit de un marchiz englez pentru a afla care este starea sănătății soției sale.

În 1832, pastorul s-a folosit de această idee și a conceput un „alfabet aerian”. Acesta avea două posturi: recepție și transmisie. La recepție, telegrafistul citea de departe literele pe care le vedea cu o lunetă foarte puternică, iar la transmisie, relua acest text și îl transmitea mai departe. Ca mijloc de transmisie se folosea un ansamblu de roți cu palete pe care erau înscrise clar literele alfabetului.

Pastorul a propus Convenției Iacobine invenția sa. A mai propus să se aleagă ca „posturi telegrafice” construcțiile înalte (palate, turle de biserici, catedrale). Stația centrală a „telegrafului” era Palatul Louvre.

Chappe a fost numit director de telegraf, fiind primul din lume. Prima linie telegrafică de acest fel s-a instalat între Paris și Lille, după care liniile s-au extins în toată țara până în Belgia.

Prin acest mijloc, o telegramă venită de la Strasbourg ajungea în două minute, în timp ce trimisă prin cel mai bine antrenat călăreț, făcea 120 de ore.

O jumătate de veac de aici înainte s-a folosit omenirea de sistemul telegrafic al pastorului Chappe. O singură hibă avea: era prea scump, așa încât nu se puteau folosi de el decât autoritățile. În plus, putea fi interceptat de orice curios. Pericolul era cu atât mai mare cu cât se transmiteau adevărate strategii de război și secrete militare.

Telegraful fără fir

Ulterior, mulți oameni de știință au încercat să desăvârșească telegrafia, printre care și Morse, creatorul celebrului alfabet. Dar savantul care a reușit să ducă la bun sfârșit cercetările înaintașilor săi, dăruindu-ne după o muncă de o viață „aparatul de telegrafie fără fir” a fost italianul Guiliermo Marconi.

Încă din perioada studenției a făcut numeroase cercetări pentru a descoperi undele electrice din aer.

El a reușit, la începutul anilor 1900, să transmită prima telegramă pe calea aerului, peste ocean. Telegrama cuprindea 29 de cuvinte.

Au fost construite stații de emisie telegrafică atât de puternice încât undele lor puteau face ocolul pământului – adică peste 40.000 km. Au fost echipate și navele cu asemenea stații. Printre acestea, celebrul Titanic.

Epilog

Telegrama a fost, în lunga și glorioasa sa existență, subiect de inspirație. Cine nu cunoaște, oare, celebra „Telegrame” a lui Ion Luca Caragiale, sau cine nu își amintește de încurcăturile pe care le-a provocat o simplă telegramă în „D-ale carnavalului”?

Telegrama a purtat vestea succesului primului zbor al fraților Wright, a anunțat tragedia Titanicului, a răspândit înfiorătoarea știre a izbucnirii Primului Război Mondial. Iată doar câteva evenimente devenite celebre pornind de la o simplă telegramă.