Școlile din Bârlad sunt pregătite
Școlile și grădinițele din Bârlad sunt aproape pregătite să-și deschidă porțile pentru un nou an școlar. În momentul de față, potrivit edililor, lucrările de igienizare și micile investiții executate la unitățile de învățământ din oraș sunt realizate în proporție de 94%. Costurile lucrărilor s-au ridicat la 1,32 milioane de lei, cu 90.000 de lei mai mult decât anul trecut.
„Mai sunt de remediat câteva lucruri, dar față de anul trecut, igienizarea a fost finalizată mai devreme. Școala «Iorgu Radu» (nr.1) nu a mai făcut parte din acest program, dat fiind faptul că acolo va fi în curând șantier. Dacă zilele trecute vă informam că în școală vor rămâne să învețe două clase, pot să vă spun că, pentru siguranța elevilor, am decis ca nimeni să nu mai învețe în clădirea școlii respective până la finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare”, a declarat primarul Constantin Constantinescu.
Elevii Școlii „Iorgu Radu” vor fi distribuiți în școlile 4, 5 și 7, cu riscul de a învăța și în două schimburi.
Pe lângă igienizarea propriu-zisă, unele unități de învățământ au beneficiat de investiții mai mici sau mai mari. Astfel, terenul de sport al Liceului „Mihai Eminescu” este aproape de finalizare. Pe ultima sută de metri sunt și lucrările de înlocuire a întregii instalații la grupurile sanitare pentru elevi, de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”. La Grădinița nr. 2 au fost înlocuite mai multe geamuri și a fost construită o magazie, iar la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” sunt aproape de finalizare două săli de clasă, care au fost refăcute de la tencuială, până la înlocuirea parchetului.
Reprezentanții primăriei au vizitat zilele trecute toate unitățile școlare și spun că programul lucrărilor de igienizare și mici investiții în unitățile de învățământ a fost îndeplinit, rămânând de realizat doar câteva lucrări de finisaj. (Mihaela NICULESCU)