National

Traian Băsescu: CSAT a aprobat prezența unor aeronave de luptă ale NATO pe aeroporturile din România. România solicită consolidarea flancului estic

Președintele Traian Băsescu a anunțat, miercuri, după ședința CSAT, că s-au luat două decizii, una legată de prezența unor aeronave de luptă ale statelor membre NATO pe teritoriul României, precum și a 200 de militari și personal de întreținere, și posibila participare ca stat coordonator în proiectul fondului NATO de sprijin pentru Ucraina, în domeniul cibernetic.

DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI:

Despre ședința CSAT

– Am avut astăzi o ședință CSAT. S-a discutat despre prezența unor aeronave de luptă ale statelor NATO pe teritoriul României, prin rotație, nu toate deodată. Este vorba de aeronave care fac parte din sistemul integrat de apărare al NATO și care, alături de aeronavele românești, să asigure poliția aeriană. Dincolo de avioanele de luptă, pe teritoriul țării vor putea staționa și 200 de militari – piloți, mecanici, personal de întreținere, care să asigure funcționarea acestor aeronave ale aliaților din NATO, pentru asigurarea poliției aeriene în spațiul de responsabilitate al Românei.

– A fost adoptată această hotărâre în CSAT, vom comunica la NATO aprobarea noastră.

– Un alt punct a fost legat de posibila participare ca stat coordonator în proiectul fondului NATO de sprijin pentru Ucraina in domeniul apărării cibernetice. România este pregătită să își asume unul din cele patru programe ale NATO, în calitate de națiune lider,  și programul pe care dorim să ni-l asumăm este legat de apărarea cibernetică a Ucrainei.

– Am observat că foarte multi analiști militari, nemilitari, specialiști în fabricarea pâinii sau în culegerea de roșii au făcut predicții asupra a ceea ce se va întâmpla pentru România la summitul NATO.

– Vreau să știți că România, ca toate statele membre NATO,  în abordarea pe care o au, la acest Summit, țin cont de două documente fundamentale. Unul este legat de CFE (..) este vorba de armamentele convenținale în Europa, nivelul pe care fiecare parte și-l asumă. De asemenea, trebuie să ținem cont dacă mai vrem sau nu să mai avem un Parteneriat cu Federația Rusă, adică NATO-Federația Rusă.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button