Editorial – Tupeu și curaj, obligații și opțiuni. De la șmecherie la… brutărie. Poziția contează!
Deși sunt sinonime parțiale, curajul și tupeul nu sunt întotdeauna același lucru. Spre exemplu, refuzând vehement să facă publice date despre instituția pe care o conduce, Cătălin Bîrleanu de la GOSCOM dă dovadă de curaj. Am putea spune la fel de bine că dă dovadă de tupeu, diferența, în acest caz, fiind foarte sensibilă. Asta pentru că nu e obligat el, ca persoană, să ofere informații. Poate numi pe cineva pentru treaba asta. E o chestie de opțiune…
Arătându-se iritat de abordarea “milițienească”, deși se afla în confortul propriului birou, pe care cu onor îl ocupă de ani buni și avea la îndemână orientarea lămpii, Bîrleanu a dat dovadă tot de curaj. Și poate oleacă de tupeu. Dar na, risc să fiu subiectiv, deci renunț partea cu tupeul. Nu era obligat să se abțină, deși putea să o facă. Tot o chestie de opțiune, în definitiv. Mai mult de bun simț, de fapt, dar și ăsta în unele cazuri e tot o opțiune…
Spunându-i colegului meu că nu stă de vorbă decât cu miniștrii, the great Bîrleanu a dat dovadă de tupeu. Curajul impune poate doar o mică doză de nebunie, în vreme ce tupeul comportă stări psihopatice accentuate. Asta pentru că nu poți să spui așa ceva decât dacă te crezi vreo combinație de Zeus, Zamolxis și Sauron în proporții egale.
Coborând, totuși, printre muritorii de rând, directorul GOSCOM decide să promoveze niște povești cu câini care sunt scărpinați pe burtă și mângâiați pe creștet cu ora, hrăniți de trei ori pe zi și alte asemenea baliverne care l-ar fi făcut invidios până și pe Ion Creangă. În realitate, câinii de la padoc urlă de foame, pentru că angajații cresc porci cu mâncarea patrupedelor, dar promovând aceste miștouri ieftine, directorului îi crește stima de sine, probabil. E mai… șmecher! Din nou, tupeu!
În ceea ce privește decizia unilaterală a directorului – repet! nu opinia, ci decizia – că nu avem nevoie de cifre ca să scriem un material, vorbim clar de tupeu murdar! Apreciem totuși că nu se pricepe doar la plivit trandafiri, irigat granitul din Centru (pe ploaie, dacă e posibil) și dresat maidanezii să nu urle de foame (lucru care, așa cum spuneam, nu prea îi iese), ci și la presa scrisă. Curat tupeu murdar!
Probabil motivul pentru care Bîrleanu a refuzat să ofere date este că în spatele prețului întreținerii maidanezilor ca la “băi” se ascund niște găuri negre pe măsura costurilor. Probabil că șmecherul a făcut niște… șmecherii. Dar practica a demonstrat că sunt destui șmecheri care nu doar că stăteau de vorbă doar cu miniștrii, dar au fost și miniștri (chiar și prim-miniștri) care de atâta șmecherie au sfârșit la… brutărie. Și ei s-au ocupat tot cu niște afaceri din care au ieșit niscaiva bani de campanie, numai că la un nivel mult mai mare. Dar infracțiunea e aceeași și se pedepsește cam la fel. Cât despre brutărie, acolo nu mai e vorba de tupeu și curaj, e vorba de obligații și opțiuni. Ești obligat să-ți faci stagiul, dar poți opta cum. Poziția contează!
Ce e cel mai ciudat în această poveste e că poți vedea un fluture care încearcă să fie liliac. Sau un pisic încearcând să imite cea mai feroce felină. Este de neînțeles această asimetrie, pentru că pisicul rămâne tot pisic, iar imaginea sa încercând să astupe un rahat de tigru este de-a dreptul caraghioasă.
Alex SAVA
