Social

Restricții pentru instructorii auto

De ceva vreme, cei interesați să urmeze cursurile unei școli de șoferi au motive să spere că vor fi mai bine pregătiți. Pentru că li s-a redus numărul de ore pe care le pot face lunar, instructorii auto vor fi mai relaxați și mai concentrați în orele de practică pe care le vor face cu aspiranții la permisul de conducere.

Ordinul 75/2014 al Ministerului Transporturilor nu mai permite instructorilor auto să depășească 210 ore de pregătire practică pe lună, ceea ce înseamnă că vor pregăti mai puțini cursanți, putând acorda o atenție mai mare acestora.

Până acum, instructorii, din dorința de a câștiga tot mai mult, ajungeau și la 310 ore de pregătire practică pe lună, numărul maxim admis de Codul Muncii. De la 1 iunie anul curent, Ordinul 75/2014 limitează numărul de ore la 210, pentru instructorii care nu mai au și alte ocupații”, a declarat Marcel Năstase, instructor auto.

Ministerul Transporturilor a luat în calcul faptul că 300 de ore sunt foarte multe pentru un instructor care mai are o altă ocupație sau activitate. Prin urmare, acești instructori nu mai pot efectua mai mult de 60 de ore de pregătire practică pe lună. și într-un caz și în altul, elevii vor avea același număr de ore de pregătire practică, în funcție de categoriile pentru care doresc permis, dar vor beneficia de mai multă atenție din partea instructorilor auto, care vor avea mai puțini cursanți de pregătit.

În Bârlad sunt 5 școli de șoferi particulare și o școală de stat care funcționează în cadrul Colegiului Tehnic „Petru Rareș”. Cel mai mic tarif perceput de o școală de șoferi, pentru categoria B este de 1.050 de lei. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button