20 de tone de furaje arse la Zăpodeni
Alaltăieri după-amiază, pompierii vasluieni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un depozit de furaje în comuna Zăpodeni. Pentru localizarea și lichidarea incendiului, aceștia s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Vaslui, care au acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.
Focul a distrus 20 de tone de furaje, dintre care 12 tone de fân și lucernă și opt tone coceni, trei metri cubi lemn de foc și 50 de metri liniari de gard din scândură. Au fost însă salvate locuința, adăpostul de animale și alte anexe din gospodărie. Din cercetările efectuate, se pare că incendiul a fost generat de jocul copiiilor cu focul. (R.N)