„Hai să facem bine”
Acesta este numele unei campanii inițiată la Bârlad de psihologul Ionel Brătianu, campanie ce și-a propus să ajute copiii nevoiași.
Trei copii din Bârlad vor duce, de acum înainte, o viață mai bună și, cel mai probabil, mulți alții vor avea aceeași șansă, dacă psihologul Ionel Brătianu nu va fi lăsat singur pe un drum pe care a pornit având de partea sa doar dorința uriașă de a ajuta. Este vorba de o campanie umanitară pe care psihologul bârlădean a intitulat-o „Hai să facem bine” și pe care a demara-o în luna mai, cu gândul de a nu o încheia niciodată. Scopul este unul singur: ajutorarea copiilor ce provin fie din familii nevoiașe, fie din centrul de plasament.
Chiar dacă inițiativa îi aparține și chiar dacă această campanie se derulează independent de instituțiile statului, toate acțiunile caritabile pe care le-a dus la bun sfârșit nu au fost posibile fără sprijinul material al unor oameni de bine din oraș. Pe inima lor mare se bazează și acțiunile care urmează.
Cei trei copii despre care am pomenit mai sus provin din familii nevoiașe și au avut probleme serioase de sănătate.
Primul caz rezolvat a fost al unei fetițe ce a primit, chiar de 1 iunie – Ziua copilului, o proteză auditivă în valoare de 15.000 de lei (150 milioane de lei vechi). Ea suferă de hipoacuzie acută, iar momentul în care a auzit pentru prima dată sunetele din jur a fost atât de copleșitor pentru ea, încât i-a trimis psihologului o scrisoare emoționantă de mulțumire.
Al doilea caz căruia campania i-a oferit șansa de a avea o viață normală este al unui băiețel în vârstă de 4 ani, cu afecțiuni locomotorii din naștere, ce s-au agravat din cauza lipsurilor financiare ale familiei. Cazul a fost inclus, cu suportul prof. univ. dr. Gheorghe Burnei, într-un program de investigații amănunțite din cadrul Spitalului ,,Marie Curie” București.
„Băiețelul are un prognostic favorabil recuperării și se depun eforturi în acest sens deoarece sunt necesare mai multe intervenții”, a declarat Ionel Bratianu.
Celălalt copil, un băiat în vârstă de 14 ani, cu afecțiuni cardiace, a fost dus la Târgu Mureș pentru o intervenție chirurgicală. Și în cazul lui boala s-a agravat din cauza lipsei banilor. Familia nu și-a permis să-l ducă la doctor mai devreme.
Toți cei trei copii provin din mediul rural, un mediu ostil atât din punct de vedere financiar cât și a condițiilor de trai, în special pentru copiii sau persoanele cu probleme medicale.
„Acești trei copii sunt cele mai grave cazuri de până acum. În cadrul campaniei, însă, au mai fost ajutați și alți copii nevoiași. Suportul pe care l-am oferit nu a fost doar fiananciar și nu numaidecât în domeniul medical. Unii au fost ajutați cu jucării, îmbrăcăminte, rechizite școlare, obiecte de folosință personală. Firește, nu am făcut nimic de unul singur. Eu m-am implicat, în măsura în care am putut cu intervenții pe lângă anumite persoane, dar și cu mediatizarea problemelor acestor copii. Am fost și eu mirat să constat, de exemplu, cât de mulți mi s-au alăturat fie și după un simplu apel de ajutor pe facebook”, a spus Brătianu.
De altfel, această rețea de socializare este, pentru moment, cea mai rapidă cale de a intra în contact cu psihologul. (Roxana CUCU)