Moral ridicat pentru HC Vaslui
HC Valsui a înregistrat prima victorie pe teren propriu din ultimii 15 ani. Reușita a ridicat moralul jucătorilor lui Leonard Bibirig. Următorul meci se anunță a fi unul foarte greu, în compania celor de la Știința Bacău, în deplasare.
George VARZARI
HC Vaslui a câștigat pe teren propriu meciul disputant cu Politehnica Timișoara, scor 25-24 (14-12). Meciul a fost unul foarte strâns, cele două echipe fiind foarte echilibrate în prima repriză. Spre finalul primei reprize, HC Vaslui a reușit să se desprindă la două goluri, scor 10-8, intrând la cabine cu un mic avantaj. A doua repriză a început bine pentru timișoreni, aceștia reușind, din cauza unor greșeli din ofensiva vasluiană, să egaleze, scor 16-16. La scurt timp, echipa timișoreană a reușit chiar să conducă. Datorită intervențiilor portarului vasluian Bogdna Pralea, dar și a câtorva contraatacuri ale jucătorilor vasluieni, HC Vaslui a reușit să câștige meciul, tabela la final indicând 25-24.
“După o pauză de 15 ani, era momentul să obținem prima victorie acasă. Am dat de o echipă incomodă, cu jucători valoroși, cu șapte internaționali. Fiecare echipă și-a dorit victoria, iar echipa care a greșit mai puțin a avut câștig de cauză”, a declarat Leonard Bibirig, tehnicianul HC Vaslui.
HC Vaslui urmează să dispute următorul meci în deplasare duminică, de la ora 19:45, împotriva celor de la Știința Bacău.
După cinci etape jucate, HC Vaslui ocupă în clasamentul Ligii Naționale poziția a 7-a, cu șapte puncte obținute.