Nereguli la unitățile de învățământ din județ
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui au organizat și efectuat în cursul acestui an controale tematice în unitățile de învățământ, în scopul prevenirii unor evenimente nefericite.
Principalele nereguli constatate au fost de natură organizatorică, precum neobținerea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu pentru lucrările noi, precum și la schimbarea destinației unor spații în unitatea de învățământ și nerealizarea unui sistem operativ de observare și anunțare a incendiului sau de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment. Totodată, aceștia au constatat la anumite unități de învățământ și nereguli de natură organizatorică precum faptul că grinzile, podestele și rampele scărilor de acces/evacuare ale etajelor sunt confecționate din materiale de construcție combustibile, iar deschiderea ușilor de pe traseele de evacuare nu se face în sensul deplasării utilizatorilor către exterior sau blocarea căilor de evacuare.
Cele mai multe nereguli găsite au fost de nartură tehnică. Printre acestea se numără faptul că nu se asigură presiunea minimă necesară pentru funcționarea la parametrii necesari a instalațiilor de hidranți interiori, precum și echiparea acestora conform normelor, nu se asigură corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura și nivelul riscurilor identificate prin dotarea cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor. De asemenea, sunt instituții de învățământ unde sunt exploatate instalații electrice cu defecțiuni și improvizații (siguranțe fuzibile decalibrate, corpuri de iluminat suspendate direct de conductorii de alimentare și fără globuri de protecție, legături electrice supuse la eforturi de tracțiune) și fără protecția corespunzătoare față de materialele combustibile pe care sunt amplasate.
Coșuri de evacuare a gazelor arse din centralele termice care nu sunt protejate corespunzător față de materialele combustibile ale construcțiilor, instalații de captare și scurgere la pământ a descărcărilor electrice atmosferice cu care sunt echipate construcțiile nemenținute în stare de funcționare sunt alte nereguli pe care pompierii le-au depistat la fața locului.
Astfel, pe timpul activităților de control au fost depistate 1236 de încălcări de la normele de prevenire a incendiilor, dintre care au fost soluționate pe loc aproximativ 261 dintre ele. Pentru neregulile găsite, pompierii au aplicat 933 de sancțiuni, dintre care 931 avertismente și două amenzi în cuantum de 1.000 lei.
De asemenea, pe timpul controalelor de prevenire s-au executat exerciții practice de evacuare și intervenție, vizând în principal alarmarea, evacuarea utilizatorilor și a bunurilor de valoare din construcții, precum și organizarea intervenției de stingere cu personalul de pe locul de muncă, pentru acționarea coordonată în cazul producerii unei situații de urgență. (Roxana NĂSTASĂ)