Costoiu: Peste 100.000 de studenți din România vor primi bani pentru practică la companii
Peste 100.000 de studenți vor primi în acest an universitar bani de la stat pentru a face practică la companii, care, la rândul lor, vor putea deconta salariile angajaților care îi pregătesc, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu.
Ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Cercetare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat, la finalul festivităților de deschidere a anului universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, că Ministerul Educației încearcă să gândească mecanisme prin care încearcă să aproprie universitățile de piața muncii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Anul acesta (universitar – n.r.) vom investi în mod special bani pentru a finanța practica studenților la operatori economici. Nu doar finanțăm o practică pentru ca studenții să-și desfășoare activitatea într-un laborator, ci să-și desfășoare activitatea practică la un operator economic, la o firmă, la o companie, fie ea mică sau mijlocie, dar în același timp investind bani și în companie. Adică oferim companiei șansa să deconteze, să plătească salariile unor angajați, care să lucreze, să investească timp în studenți, care să le arate studenților ce înseamnă un utilaj, un echipament, un know-how, un serviciu și așa mai departe”, a mai spus Costoiu.
El a adăugat că peste 100.000 de studenți din România vor primi în acest an bani pentru practică.
„Anul acesta vor fi beneficiari peste 100.000 de studenți la nivelul României, 100.000 de studenți care vor putea să primească bani de practică, adică ei vor primi bani, burse să urmeze un program de practică și în același timp, repet, angajatorul va primi de asemenea bani. Și, evident, universitatea va primi bani pentru profesorii pe care să-i scoată dintr-un program obișnuit și să-i ducă către practică”, a afirmat Mihnea Costoiu.
El a adăugat că practica este importantă deoarece în perioada acesteia se construiesc cele mai solide legături între student și angajator.
„De ce vorbesc de practică? Pentru că cele mai multe, cele mai solide legături se construiesc între student și angajator în perioada de practică. Angajatorul îl cunoaște pe student, știe care îi sunt capacitățile, îl îndrumă către o anumită direcție, iar, la finalizarea unor perioade de practică din fiecare an, de trei ani, patru, depinde de specializare, tânărul poate să fie preluat imediat de către companie”, a conchis Costoiu.
Sursa: mediafax.ro