„Cupa de toamnă” la tenis – emoții finale
„Cupa de toamna” de la Bârlad și-a desemnat câștigătorii. Turneul de tenis dedicat juniorilor s-a încheiat duminică, după trei zile de competiție pline. Concursul a fost foarte disputat, la fiecare categorie fiind sportivi puternici, meciurile fiind echilibrate.
Momentul decernării premiilor a fost plin de emoții. Li s-au înmânat medalii, diplome și cupe celor care au ajuns să fie pe podium la categoria lor de vârstă.
Câștigători au fost: Iustin Patrichi, Tamara Iosipescu, Bianca Maxim, Alexandra Bălan, Andrei Gherghescu, Andreea Asibuleac, Aron Roșca și Cosmin Pricochi.
Deși la festivitate din public au fost doar părinții copiilor premiați, unul dintre terenuri de tenis principale a fost foarte animat. Atât juniorii cât și susținătorii lor au fost foarte încântați de performanța copiilor lor. Astfel prin această festivitate s-a observat fericirea și mulțumirea că au fost cei mai buni.
La festivitatea de premiere au fost prezenți primarul Constantin Constantinescu, precum și Adrian Trandafir, reprezentantul Primăriei Bârlad, cea care a organizat evenimentul. În discursul pe care l-a susținut, primarul i-a îndemnat părinții să-și dea copiii la sport și a ținut să-i felicite pe cei care s-au ocupat în mod direct de organizarea competiției. În legătură cu dezvoltarea bazei de tenis, una dintre marile așteptări ale pasionaților de tenis din Bârlad, edilul-șef a precizat că sunt șanse ca până în primăvară, lucrările la amenajarea celor două terenuri de tenis să fie finalizate. (Andrei ARSENE)
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=iCFPmANs8ps&w=560&h=315]
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=hk4AHo71F5w&w=560&h=315]
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=58rK1gEl2L8&w=560&h=315]