Social

Calicu' e gingaș – Bârlădenii preferă vacanțele în străinătate

Faptul că sunt la pensie sau statutul de bugetar nu împiedică aceste categorii de bârlădeni să aleagă pentru vacanțe destinații din afara României. Și nu vorbim numaidecât de Bulgaria, ci de locații mai îndepărtate, unele chiar luxoase, la care și cei „cu bani” se gândesc de două ori înainte de a le alege.

Anul acesta, bârlădenii au preferat să meargă în vacanțe în străinătate. Au ales destinații apropiate de țară, dar au optat și pentru litoralul românesc, o pondere importantă având-o cererile pentru serviciile „all inclusive”.

În topul destinațiilor agreate în acest an de bârlădeni, pe primul loc se află stațiunile din Grecia, pe locul al doilea cele din Turcia, și pe locul trei pachetele pentru seniori, care au debutat la începutul toamnei. Anul acesta, de Revelion, de exemplu, există o ofertă foarte avantajoasă în Maldive, cazare și masă, dar și zbor direct inclus în pachet, la un preț mai mult decât rezonabil – 400 de euro pentru două locuri”, a declarat Mihaela Stanciu, administrator al unei agenții de turism din Bârlad.

Pachetele pentru seniori se adresează persoanelor trecute de 55 de ani și sunt extrem de avantajoase, fiind valabile pentru perioada septembrie–mai. Pe lângă faptul că sunt ieftine și au inclus și transportul cu avionul, pachetele pentru seniori sunt diversificate. Bârlădenii le preferă, alegând destinații precum Antalya, Madeira, Sicilia sau Sardinia.

În această perioadă, merg foarte bine, poate și datorită vremii, ofertele sociale. Sunt în derulare programele naționale sociale „Decada balneară” și „Hai la băi”, cu ajutorul cărora bârlădenii pot să beneficieze de tratament balnear în stațiuni montane”, a mai precizat Mihaela Stanciu.

Decada balneară” cuprinde un sejur de 9 nopți cu pensiune completă și 3 ședințe de tratament pe zi, pentru numai 690 lei/ persoană. Programul „Hai la băi” înseamnă 7 nopți cazare, pensiune completă și tratament, pentru 390 lei/ persoană.

Turiștii români au constatat că o vacanță la mare a costat anul acesta mai mult cu până la 40% – 50% decât anul trecut. Ofertele în turism s-au scumpit anul acesta peste tot în lume, dar în România s-a simțit mai mult deoarece operatorii de turism din țară nu pot contracta un volum mare de vânzări, așa cum procedează tur-operatorii străini, care obțin astfel discount-uri avantajoase. Cum raportul calitate/preț nu este în avantajul turismului românesc, tot mai mulți bârlădeni vor alege de la an la an destinațiile externe ca Grecia sau Turcia. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

One Comment

  1. Cum sa spui ca 400 euro pentru doua locuri la o vacanta in Maldive?!? Inteleg sa mai o tragi de par, dar asta a fost prea de tot :))!

Back to top button