Codul bunelor maniere – Manierele la teatru
Festivalul Umorului „Constantin Tănase” este în toi în județul Vaslui, așa că este cel mai potrivit moment de a aduce în discuție conduita pe care un om civilizat ar trebui să o adopte atunci când trece pragul Templului Thaliei. Indiferent dacă este vorba despre o gală, o premieră sau un spectacol cu invitați, teatrul rămâne locul unde ținuta, bunul-simț atitudinea îngrijită sunt condiții la care nimeni nu poate renunța. Măsura, decența, eleganța, punctualitatea sunt cele care fac legea aici. Cum ne îmbrăcăm, cum vorbim, cum reacționăm față de calitatea spectacolului, dacă stăm înfofoliți în paltoane sau dacă e permis să servim un corn de floricele sau de semințe aflăm în cele ce urmează.
* Ne dăm osteneala să ne îmbrăcăm elegant, chiar și atunci când mergem la un spectacol într-o zi de lucru.
* Un bărbat se duce seara la teatru în ținută închisă la culoare, iar la matinee în ținută de oraș.
* Dacă este vorba despre o premieră sau o gală, se cere ținuta de seară, mai ales în primele rânduri sau în locurile de la loje.
* Doamnele pot îmbrăca o rochie sau taior de după-amiază. În orice caz, ținuta trebuie să fie îngrijită.
* Nu ne este permis să întârziem la spectacol. Dimpotrivă, punctualitatea este vârful regulilor de politețe. Dacă totuși am întârziat, este nepoliticos să ridicăm tot rândul pentru a putea ajunge la locul pe care ni l-am rezervat. Așteptăm sfârșitul actului pentru a nu tulbura sala și numai după aceea ne căutăm locul.
* Bărbatul va merge înainte pentru a scuti partenera de privirile curioase.
* Dacă la cinema poți să păstrezi hainele groase pe tine, acest lucru este interzis la teatru sau la un concert.
* Bărbatul își lasă la vestiar paltonul, pălăria și mănușile după ce a ajutat partenera să se dezbrace de haina groasă.
* Dacă este permis ca o doamnă să-și păstreze pălăria la restaurant, nu la fel se întâmplă și la teatru, deoarece ar putea să deranjeze vecinii din spate.
* Poți să păstrezi pălăria dacă ai loc în lojă.
* Dacă partenera își corectează ținuta în fața oglinzii din vestiar, bărbatul trebuie să rămână discret, puțin în urma ei sau alături. Poate profita în acest timp să răsfoiască programul pe care și l-a procurat. Este nepoliticos să îl împrumuți pe al vecinului sau să-l citești pe desupra umărului lui.
* Dacă ai loc la galerie, scara impune vechea problemă a priorităților. Lățimea scărilor de la teatru permite, de regulă, să mergem umăr la umăr. Dar dacă punem problema din punct de vedere al curtoaziei, bărbatul precede femeia cu jumătate de pas, atât la urcare, cât și la coborâre.
* În sală și pe rândul de scaune, bărbatul trece în față.
* Cei care și-au ocupat deja locurile trebuie să se ridice când cineva dorește să treacă pentru a ajunge la locul său.
* Cei care trec pentru a-și ocupa locul trebuie să treacă cu fața la cei ridicați și nu cu spatele.
* Bărbatul lasă doamnei locul cel mai bun, cel de unde se vede cel mai bine scena, chiar dacă acest loc este la stânga sa.
* Este de neconceput să mănânci, să comentezi sau să vorbești la telefon în timpul spectacolului.
* Multe teatre sunt concepute în așa fel încât din lojă vezi la fel de bine și în sală și pe scenă. În acest caz este considerată o lipsă de tact să explorezi cu binoclul decolteul doamnelor sau figurile spectatorilor. El nu trebuie să fie îndreptat decât spre scenă.
* Dacă doamna care însoțește un bărbat nu dorește să meargă la bar sau foaierul pentru fumat, acesta trebuie să se abțină. Sala de teatru nu este făcută pentru a lua o masă completă, ci doar pentru a mânca niște dulciuri, bomboane, alune etc. și numai în timpul pauzelor.
* La teatru salutăm cunoștințele cu o simplă înclinare a capului și nu ne angajăm în conversații peste capul spectatorilor.
* Una dintre cele mai mari grosolănii este să părăsim sala înainte de sfârșitul spectacolului sau să ne pregătim de plecare în timpul ultimei scene, sub pretextul de a câștiga câteva clipe în plus la vestiar.
* Această regulă e valabilă și pentru aplauzele pe care le oferim artiștilor. O persoană bine crescută își va face o datorie din a răspunde strădaniilor actorilor prin aplauze și nu le va întrerupe doar pentru a pleca acasă cu câteva minute mai devreme.
* Cealaltă extremă, de aface un solo de aplauze după încetarea lor, este de asemenea de prost gust.
* Putem aplauda după finalul fiecărui act sau la sfârșitul unei bucăți de virtuozitate specială.
* Nu se oferă flori numai marilor artiști. Se pot trimite flori și tinerilor actrițe care debutează într-un rol mai serios, în nici un caz atunci când fac numai figurație.